Telekom-anunț pentru clienții păgubiți. Ce vor primi cei care n-au avut semnal la telefon

foto: Ziua de Constanta

Clienţii Telekom România, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, vor primi reduceri la factură şi credit suplimentar la cartelele prepay, precum şi beneficii adiţionale, în contul nefuncţionării serviciilor mobile în data de 5 martie, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, operatorul telecom.

Vă mulțumim pentru înţelegerea și suportul pe care ni le-ați arătat în aceste zile, în contextul disfuncţionalităţilor tehnice în rețeaua noastră mobilă, din data de 5 martie.

Astfel, vă anunțăm că vom oferi reducere la factură şi credit suplimentar la Cartelă, precum şi beneficii adiţionale, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi companii.

Abonaţii persoane fizice şi companii, clienţi ai serviciilor mobile precum şi cei ai ofertelor integrate fix-mobil, vor primi o reducere echivalentă unei zile de abonament la prima factură lunară emisă după data de 11 martie. Clienţii cu servicii preplătite vor primi credit suplimentar cu echivalentul consumului mediu zilnic (la nivelul bazei de clienţi). Acesta va fi încărcat automat pe cartelă începând de săptămâna viitoare. Atât reducerea la abonament, cât şi creditul suplimentar vor fi oferite clienţilor automat, fără a fi necesar ca aceştia să parcurgă paşii procedurali din contract.

În plus, începând din 2 aprilie, toţi clienţii Telekom ai serviciilor pe bază de abonament vor primi gratuit beneficii de voce, SMS şi date NELIMITATE naţional, valabile 30 de zile, pe care aceştia vor putea să le activeze oricând doresc, până la sfârşitul anului. Detalii referitoare la modalitatea de activare a acestor beneficii vor fi disponibile pe www.telekom.ro, începând de luni, 12 martie.

Pentru clienţii companii care se bucură deja de oferta Freedom cu beneficii nelimitate, Telekom oferă un SIM gratuit cu 2 GB trafic de net 4G, activ pe o perioadă de 30 de zile, pe care aceştia îl pot solicita în magazinele Telekom până la finalul anului 2018.“

În cursul zilei de luni, 5 martie, clienţii Telekom România au întâmpinat dificultăţi, timp de peste şase ore, în accesarea serviciilor de voce şi date mobile din cauza unor disfuncţionalităţi de natură tehnică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *