Brașovul, Argeșul și Sibiul, convocate pentru „Planul Bâlea“
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, cu reprezentanţii consiliilor judeţene Argeş, Braşov şi Sibiu, scrie bzb.ro. Subiectul discuţiilor a fost implementarea proiectului de interes naţional „Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil Munţii Făgăraş – 200 de zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare durabilă în masivul Făgăraş”, inclus în Masterplanul investiţiilor în turism.
Întâlnirea vine după ce, pe 29 decembrie, ministru a avut o primă întâlnire pe subiect, chiar la Bâlea Lac, urmată de discuţii cu primarii din localităţile incluse în proiect, la Cârţişoara.
Proiectul, declarat de interes naţional, are în vedere amenajarea a 150 km de pârtii de schi în Masivul Făgăraş (în zona Bâlea Lac – Vârful Capra), finanţarea lucrărilor urmând a fi asigurată de la bugetul de stat. În schimb, pe lista cheltuielilor care ar urma să beneficieze de finanţare de la bugetul de stat nu sunt incluse documentaţiile tehnice (studiul de fezabilitate, proiect tehnic, caiet de sarcini, ridicări topografice, etc), acestea urmând să fie realizate pe cheltuiala autorităţilor locale şi, având în vedere complexitatea proiectului şi configuraţia terenului, sumele ce sunt extrem de mari.
Potrivit unui comunicat de presă a Consiliului Judeţean Argeş, „în urma discuţiilor s-a stabilit ca, pentru început, cele trei judeţe să semneze un contract de colaborare pentru implementarea acestui proiect, Argeşul, Sibiul şi Braşovul fiind singurele beneficiare”.
Totuşi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, care a reprezentat administraţia judeţeană la întâlnirea cu ministrul Turismului, a precizat că discuţiile dintre cele trei consilii judeţene se vor purta pe marginea unui parteneriat ce vizează colaborarea în vederea dezvoltării turismului în Munţii Făgăraş. „Vor urma întâlniri între cele trei consilii judeţene pentru a stabili un plan privind dezvoltarea turismului. Noi avem în vedere modelul aplicat în cazul Munţilor Bucegi în anul 2013, când s-a desfăşurat ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Deocamdată acest parteneriat este în stadiul de discuţii”, a declarat Gabor.
În ceea ce priveşte o posibilă implicare a Braşovului în proiectul promovat de ministrul Turismului, Gabor a precizat că zonele înalte unde se doreşte construirea pârtiilor sunt în judeţele Sibiu şi Argeş. „În acest proiect, noi ne punem implica în dezvoltarea infrastructurii din judeţul nostru. De altfel, avem semnat deja contractul de finanţare cu fonduri europene a «drumului de sub munte» (care trece face legătura între judeţele Braşov şi Sibiu, pe la baza Munţilor Făgăraş – n.r.), investiţie ce se ridică la 33 milioane de euro”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Mai mult AICI