Ce e mai strigător la cer, e faptul că ei, care erau mai curați ca lacrima, erau aruncați ca niște gunoaie în gropile cele mai infecte ale pământului. Noi avem datoria de a mărturisi aceste adevăruri spre a nu fi osândiți de Domnul care a făcut din aceste temnițe comuniste, adevărate fabrici de martiri. În adâncurile pământurilor românești, erau cele mai puternice, cele mai smerite și cele mai trăitoare rugăciuni care s-au spus vreodată“, sunt câteva din cuvintele emoționante, din discursul părintelui Urs, la slujba de pomenire a foștilor deținuți politici, eveniment care s-a desfășurat astăzi, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la intrarea în Cetatea Făgăraș.

Așadar a fost o zi emoționantă pentru zeci de făgărășeni și o zi de durere și de aducere aminte pentru foștii deținuți politici, în viață sau pentru rudele acestora, aflate la evenimentul organizat în Făgăraș.

La eveniment l-am întâlnit pe Vasile Bucelea din Viștea de Sus. La 21 de ani a fost arestat pentru favorizarea partizanilor din Munții Făgăraș. 7 ani și 4 luni a pătimit prin închisorile comuniste.

„Ne bucurăm că se aduce aminte de suferința neamului românesc și de marii noștri martiri care au suferit în temnițe, în lagăre și în diferite locuri, prin mine, unde mulți au fost executați prin împușcare în închisorile comuniste. Am stat 7 ani și 4 luni în închisoare pentru favorizarea partizanilor din munții noștri. Am fost închis la Securitate în Brașov, acolo am fost anchetat 7 luni în condiții grele, fără pic de căldură pe timp de iarnă, cu geam spart și am ajuns de urinam pe noi și nu am avea ce să ne facă. Pe urmă am fost dus la Sibiu. Acolo, am stat în Securitate un timp și pe urmă la închisoare. Apoi am fost dus la închisoarea din Gherla. De la Gherla am fost dus la Luciu Giurgeni, acolo era colonie de muncă. Pe marginea Dunării erau multe multe colonii. Au fost colonii de peste 11.000 de deținuți la un loc“, a spus Vasile Bucelea, fost deținut politic.

Îmi aduc aminte de durerea soțului meu, de cât a suferit. A fost luat și dus în temnițe în Jilava, Poarta Albă, etc.. Este vorba de Gheorghe Gușeilă din Pojorta. Asta e, durerea e mare, pentru ei a fost, dar mulțumim celor care au făcut acest eveniment frumos, cu atâta lume“, ne-a spus Maria Gușeilă, soția fostului deținut politic, Gheorghe Gușeilă.

Evenimentul a debutat cu slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopii Făgărașului. Au luat apoi cuvântul: primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, Ioan Bucelea, din partea Asociației Foștilor Deținuți Politici și pr. Cornel Urs.

„Trăim astăzi o zi în care ne aducem aminte de o perioadă neagră în istoria țării nostre, o perioadă în care, milioane de oameni au trecut prin experiența iadului comunist, prin închisorile și lagărele de muncă, adevărate locuri de exterminare. Îi comemorăm astăzi pe românii care nu și-au plecat capul înaintea comunismului, ci au luptat pentru idealuri mult deasupra măruntelor și trecătoarelor bunuri materiale. Pentru noi făgărășenii, ziua de astăzi are, poate, o importanță mai mare decât pentru alți români. Noi suntem urmașii celor care au construit cel mai organizat grup de rezistență anticomunistă, grupul carpatin- făgărășean, condus de Ion Gavrilă Ogoranu, un simbol al luptei împotriva regimului comunist. Suntem urmașii unor oameni care nu și-au plecat capul în fața comunismului, încercând să-și păstreze demnitatea. Acești făgărășeni și-au dedicat viața unui ideal. Au scris cu propriul sânge o filă din istoria neamului nostru. Pentru noi toți, acești eroi reprezintă astăzi exemple de dârzenie, corectitudine, dăruire și credință nezdruncinată în triumful binelui și adevărului. Dumnezeu să-i odihnească“, sunt cuvintele primarului, Gheorghe Sucaciu.

Evenimentul a continuat cu depunere de coroane la Monumentul Rezistenței Anticomuniste și defilarea militarilor din garnizoana făgărășeană.

 

 

 

 

 

La finalul evenimentului, cei prezenți au luat parte la o expoziție intitulată „Femeile rezistenței făgărășene, actori invizibili ai luptei anticomuniste” care a avut loc în Turnul Temniță din Cetatea Făgăraș.

Fotografii cu mamele, soțiile, surorile și sprijinitoarele partizanilor au fost prezentate de făgărășeanca Ioana Hașu-Georgiev, nepoata lui Gheorghe Hașu – ucis de Securitate în 1957.

„Este un proiect de suflet pe care am vrut să-l fac pentru că s-a vorbit foarte puțin de femeile rezistenței, un motiv oarecum justificat: imaginea e construită în jurul bărbaților partizani, însă rolul lor a fost crucial. Sunt cele care i-au sprijinit în toți anii rezistenței, cele care, după ce s-a încheiat rezistența, au rămas și au fost stigmatizate până la căderea comunismului, cele care au păstrat memoria vie a celor care au dispărut într-o vreme în care dispăreau, nu doar oamenii, ci și toate documentele, fotografiile legate de ei, iar apoi cele care au păstrat memoria la evenimente de genul acestuia, venind, povestind și ajutându-ne să ne recăpătăm identitatea“, a spus Ioana Hașu-Georgiev.

Suntem si pe:
0