Un pui de urs a căzut într-un canal colector, în orașul Victoria. Foto-Video
Un pui de urs a căzut astăzi într-un canal colector, în orașul Victoria. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brașov a fost anunțat printr-un apel la 112, că pe str. Aleea Uzinei din Victoria, în curtea S.C. Avis Dor Ecologic, se află un pui de urs imobilizat. La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie de la Postul de Jandarmi Montan Sâmbăta. Din cauza faptului că în zonă se afla și ursoaica, nu s-a putut interveni/evalua situația decât după ce aceasta a plecat. Ulterior s-a putut stabili că puiul de urs era căzut într-un canal colector cu o adâncime de aproximativ 2-3 metri de unde nu mai putea ieși. Au fost contactați ICAS Brașov, Ocolul Silvic și reprezentanții Fondului Cinegetic. În urma intervenției, puiul de urs a fost eliberat prin introducerea în canalul colector a unui trunchi de brad, pe care acesta s-a putut cățăra.
foto-video: Jandarmeria Brasov

