Recomandate

Zeci de copii au luat startul la crosul „Fiii Brâncovenilor“

Zeci de copii de la școlile din Sâmbăta de Sus, Recea și Ucea de Jos s-au întrecut astăzi în cadrul primei ediții a crosului „Fiii Brâncovenilor“. Evenimentul organizat de Școala Gimnazială din Sâmbăta de Sus în parteneriat cu Primăria Sâmbăta de Sus s-a desfășurat în zona turistică de la Sâmbăta de Sus și are ca scop încurajarea copiilor să facă mișcare în aer liber. La finalul competiției, cei mai buni alergători au primit cupe și medalii. 

Elevii celor trei școli participante, începând de la cei mici de grădiniță  și până la cei mari, au venit pregătiți să câștige premiul cel mare. Concursul de alergare s-a desfășurat în pădurea Mănăstirii Brâncoveanu.

„Pentru mine este o onoare și o plăcere să particip la prima ediție organizată de Școala Sâmbăta. De fapt este și o pregătire pentru crosul ce va urma la Recea. Am venit cu câțiva copilași care au dorit să alerge și vrem să se bucure de această competiție“, ne-a spus Nelu Avram, prof. de Sport la Școala Gimnazială Recea.

Concursul se află la prima ediție, însă autoritățile vor să facă tradiție din acest eveniment și să-l organizeze în fiecare an, în această perioadă.

 

„Crosul Fiii Brâncovenilor“ este organizat de Școala din Sâmbăta de Sus în parteneriat cu Primăria și Inspectoratul Județean Brașov. Ne bucurăm că am putut organiza acest cros, timpul este favorabil și ne bucurăm de acești copii și mulțumim tuturor care au fost alături de noi și sperăm să nu fie ultima ediție și să ne întâlnim și anul viitor, la cea de-a doua ediție“, ne-a spus Vasile Andreaș, primarul comunei Sâmbăta de Sus.

 

 

„Crosul l-am intitulat semnificativ „Fiii Brâncovenilor“ și se desfășoară aici la poalele munților, în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu. Principalul scop este încurajarea copiilor să facă mișcare, să aibă un stil de viață sănătos și ne bucurăm că și vremea ține cu noi. Au venit copiii de la Școala Sâmbăta de Sus, de la Recea și de la Ucea. Sunt trei trasee: traseul Pitic, cam o jumătate de kilometru, adresat copiilor preșcolari, traseul Mic, de un kilometru pentru cei din clasele 1-4 iar traseul celălalt va fi de aproape 3 kilometri, în jurul pădurii mănăstirii“, ne-a spus Anca Antinie, consilier la Primăria Sâmbăta de Sus.

Copiii nu au venit nepregătiți la concurs. Spun că au început antrenamentele în urmă cu câteva săptămâni, pentru a reuși să iasă învingători la crosul „Fiii Brâncovenilor“.

„A fost foarte frumos. M-am antrenat în fiecare zi cu prietenele mele. Sunt în clasa a IV-a la Școala din Sâmbăta de Sus“, ne-a spus Antonia, care a obținut locul întâi.

 

 

 

„Sunt la Școala Gimnazială din Recea, mă numesc Anastasia Judele și sunt în clasa a II-a A. A fost frumos și mă bucur de premiul obținut. M-am antrenat în Recea cu copiii și am mai participat și la cros în Recea“, ne-a spus Anastasia, care a obținut locul II.

 

 

„Mă numesc Toacă Izabela Ioana și sunt în clasa a VII-a de la Școala Sâmbăta de Sus. Mi-a plăcut foarte mult crosul, dar a fost și obositor“, ne-a spus Izabela, ocupanta locului III.

La final, micuții alături de dascălii lor au făcut și o vizită la Mănăstirea Brâncoveanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.