Răvășitul Oilor a adunat numeroși participanți la Drăguș. Muzică populară, preparate tradiționale și demonstrații ecvestre
Zona Drăgușel din Drăguș a fost animată duminică, 11 octombrie, când mii de localnici și invitați din Țara Făgărașului și nu numai, au participat la o nouă ediție a sărbătorii Răvășitul Oilor. Evenimentul a adus în prim-plan tradițiile locale, muzica populară, gastronomia specifică zonei și demonstrațiile ecvestre.
Zona Drăgușel a devenit, duminică, loc de întâlnire pentru numeroși oameni veniți să ia parte la sărbătoarea organizată în comuna Drăguș. Pe parcursul zilei, participanții s-au bucurat de programul artistic, au descoperit produsele expuse de meșteșugari și comercianți și au petrecut timp alături de familie și prieteni.
Preparatele tradiționale au fost printre principalele atracții ale evenimentului. Bulzul, mâncărurile pregătite la ceaun, pastrama, micii, mămăliga și brânza au completat atmosfera de sărbătoare, oferindu-le celor prezenți ocazia de a redescoperi gusturile autentice ale Țării Făgărașului.
Meșteșugarii și comercianții au fost, la rândul lor, prezenți cu produse și obiecte lucrate manual. Standurile acestora au atras vizitatori interesați atât de achiziționarea unor produse tradiționale, cât și de descoperirea unor meșteșuguri păstrate de-a lungul generațiilor.
Demonstrații ecvestre și expoziție de animale
Unul dintre momentele așteptate ale zilei a fost demonstrația ecvestră, programată în jurul orei 11:00. Cei prezenți au putut admira caii și au avut ocazia să viziteze expoziția de animale și păsări.
Artiști renumiți pe scena evenimentului
Programul artistic a reunit numeroși interpreți de muzică populară din zonă, alături de invitatul special Adrian Neamțu. Momentele muzicale au întreținut atmosfera, iar publicul s-a adunat în apropierea scenei pentru a urmări recitalurile pregătite de organizatori.
Primarul comunei Drăguș, Tiberiu Poparad, a declarat că organizarea ediției din acest an a fost posibilă cu sprijinul agenților economici locali, în ciuda dificultăților financiare.
„Am reușit și anul acesta să organizăm Răvășitul Oilor, chiar dacă este criză financiară pe plan național. Am reușit să organizăm acest eveniment cu sprijinul multor agenți economici de pe raza comunei Drăguș. Suntem în creștere, ca orice eveniment care este serios. Au fost prezenți pe scenă mulți artiști din Țara Făgărașului, l- am avut și pe cunoscutul artist Adrian Neamțu”, a transmis primarul.
Acesta a subliniat și importanța promovării meșteșugurilor și a păstrării tradițiilor locale, astfel încât acestea să fie transmise mai departe generațiilor tinere.
„Ca orice eveniment important, trebuie să avem și artiști importanți. Iar meșteșugarii sunt nelipsiți de la un astfel de eveniment, trebuie să promovăm tot ce ține de domeniul lor de activitate. Chiar dacă evenimentul se numește Răvășitul Oilor, noi trebuie să promovăm și tradițiile, cum implementăm tot acest proces de transmitere a tradițiilor către generațiile viitoare”, a mai declarat Tiberiu Poparad.
Prin programul pregătit și diversitatea activităților, Răvășitul Oilor de la Drăguș a oferit și în acest an un prilej de întâlnire pentru comunitate, într-un cadru dedicat tradițiilor, gastronomiei și valorilor culturale din Țara Făgărașului.





