Administrativ

Gheorghe Sucaciu, de Ziua Mondială a Educației: investiții și recunoștință pentru dascăli

De Ziua Mondială a Educației, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, le-a transmis un mesaj cadrelor didactice din oraș, subliniind importanța educației și a investițiilor în școlile din municipiu.

Edilul le-a urat „La mulți ani” și putere de muncă tuturor profesorilor, învățătorilor, educatorilor și celor care lucrează în domeniul educației, arătând că rolul școlii depășește transmiterea de informații și evaluarea prin note.

„Educația înseamnă mai mult decât lecții, manuale și note. Înseamnă oameni care îi ajută pe copii să descopere, să înțeleagă, să aibă încredere în ei și să-și construiască propriul drum în viață”, a transmis Gheorghe Sucaciu.

Primarul a precizat că, în calitate de reprezentant al administrației locale, consideră educația o prioritate, iar acest lucru trebuie să se reflecte inclusiv în investițiile realizate pentru unitățile de învățământ.

Potrivit mesajului transmis de edil, în anul precedent toate unitățile de învățământ din municipiu au fost dotate cu mobilier și echipamente moderne, cu scopul de a îmbunătăți condițiile pentru elevi și profesori.

Gheorghe Sucaciu a subliniat, totodată, rolul cadrelor didactice în formarea noilor generații.

„Știu că o școală bună înseamnă, înainte de toate, profesori dedicați. De aceea, astăzi, gândul nostru se îndreaptă către toți cei care, zi de zi, intră în clase și contribuie la formarea unei noi generații”, a transmis primarul.

În încheiere, edilul le-a mulțumit cadrelor didactice pentru răbdarea și implicarea lor în educarea copiilor din Făgăraș și le-a transmis tuturor celor care lucrează în domeniu urări de sănătate și putere de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.