Fapt divers

Urs semnalat în cartierul Galați din Făgăraș. Primăria avertizează populația și recomandă prudență

Un urs a fost semnalat în noaptea de 28 spre 29 septembrie 2026, în cartierul Galați din municipiul Făgăraș. Primăria a transmis un avertisment pentru locuitori și le recomandă să respecte măsurile de siguranță pentru a preveni eventualele incidente.

Potrivit comunicatului transmis de administrația locală, prezența animalului sălbatic reprezintă un potențial pericol pentru persoanele aflate în zonă.

Autoritățile le recomandă făgărășenilor să evite deplasările neesențiale în zona în care a fost observat ursul, în special seara și noaptea, și să nu încerce să se apropie de animal pentru a-l fotografia sau filma.

De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu hrănească ursul și să nu lase resturi alimentare sau deșeuri menajere în locuri neasigurate, care ar putea atrage animalul în apropierea locuințelor.

Primăria le mai recomandă locuitorilor să își supravegheze copiii și animalele de companie și să evite să le lase nesupravegheate în exterior.

În cazul în care întâlnesc ursul, oamenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să se retragă încet într-un loc sigur și să evite orice gest care ar putea provoca animalul.

Dacă prezența ursului reprezintă un pericol imediat pentru persoane sau bunuri, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul de urgență 112 și să comunice cu exactitate locul în care a fost observat animalul.

Reprezentanții Primăriei Făgăraș au precizat că autoritățile competente monitorizează situația și vor lua măsurile necesare pentru înlăturarea stării de pericol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.