Cod galben de furtuni în județul Brașov. Vijelii, ploi torențiale și grindină, luni până la ora 22.00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă luni, 27 iulie, între orele 12.00 și 22.00, pentru județul Brașov și cea mai mare parte a Transilvaniei.
Meteorologii anunță perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii, rafalele urmând să atingă viteze de 50–70 km/h, iar izolat chiar peste 80 km/h. Fenomenele vor fi însoțite de descărcări electrice și, pe alocuri, de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat vor depăși 30–40 l/mp.
Atenționarea vizează Maramureșul, Crișana, Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, vestul și nord-vestul Olteniei, precum și nord-vestul Moldovei.
Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, și în restul țării.


