Percheziții într-un dosar de fraude imobiliare în județul Brașov. Prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat miercuri, 1 iulie, o amplă acțiune într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, oamenii legii au pus în executare nouă mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de ridicare de înscrisuri.
Potrivit anchetatorilor, cercetările vizează activități desfășurate în perioada 2024–2026, timp în care mai multe persoane ar fi fost induse în eroare prin promisiunea vânzării unor locuințe noi, de tip duplex, din județul Brașov.
Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că aceleași imobile ar fi fost promise spre vânzare mai multor cumpărători, fără ca acestea să fie construite sau predate beneficiarilor. În acest mod, ar fi fost creat un prejudiciu estimat la aproximativ 3 milioane de lei, în dauna a 10 persoane vătămate identificate până în acest moment.
Anchetatorii verifică și modul în care o parte din banii obținuți în urma presupuselor activități infracționale, aproximativ 500.000 de lei, ar fi fost supuși unui proces de spălare a banilor. Concret, sumele ar fi fost folosite pentru achiziționarea unor terenuri pe numele altor persoane, acestea fiind ulterior implicate în noi tranzacții realizate prin același mod de operare.
Perchezițiile au avut loc la domiciliile, sediile și punctele de lucru ale persoanelor vizate și au urmărit identificarea și ridicarea de documente și alte mijloace de probă necesare continuării anchetei.
La finalul activităților, cinci persoane urmează să fie conduse la sediul Poliției, în baza mandatelor de aducere, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Serviciului Criminalistic, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, precum și al inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov și Inspectoratului de Stat în Construcții Brașov.
Reprezentanții IPJ Brașov subliniază că persoanele cercetate beneficiază, pe întreaga durată a procesului penal, de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

