UPDATE: Imagini de la locul tragediei dintre Șoarș și Bărcut. Candele aprinse lângă utilajul a cărui roată a explodat
Noi informații apar în cazul tragediei produse între localitățile Șoarș și Bărcut. Cititorii „Făgărașul Tău” ne-au transmis imagini de la fața locului, surprinse după incidentul în care un bărbat și-a pierdut viața, iar un altul a fost grav rănit.
Fotografiile arată utilajul implicat – un buldoexcavator – a cărui roată ar fi explodat, potrivit martorilor. În apropierea acestuia pot fi observate mai multe candele aprinse, cel mai probabil puse de colegii victimei decedate, în semn de omagiu.
Reamintim că incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 10:20, când o explozie la un utilaj a dus la moartea unui bărbat și rănirea altuia. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Brașov, pompierii din Făgăraș, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD.
Salvatorii au găsit două victime de sex masculin. Din păcate, una dintre acestea prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată la fața locului. Cea de-a doua victimă, cu multiple traumatisme, a primit îngrijiri medicale și a fost transportată de urgență la spital cu elicopterul SMURD.
Cauzele exacte ale exploziei urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

