Dr. Daniel Mihai Teleanu, onorat cu diploma de cetățean de onoare în mijlocul făgărășenilor
Conferențiarul universitar doctor Daniel Mihai Teleanu, unul dintre cei mai apreciați medici români, a fost prezent săptămâna trecută în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Făgăraș, unde i-a fost înmânată diploma de cetățean de onoare al municipiului.
Inițiativa i-a aparținut unui grup de făgărășeni și a fost susținută de primarul Gheorghe Sucaciu, ca semn de recunoaștere a valorii profesionale și umane a reputatului neurochirurg, originar din Făgăraș.
„Îl avem în mijlocul nostru pe dr. Teleanu Daniel Mihai, care duce numele Făgărașului în toată țara și nu numai. Domnule conferențiar, aș vrea să vă înmânez diploma de cetățean de onoare și să vă spun că mă bucur foarte mult că sunteți astăzi în mijlocul nostru. Făgărașul se mândrește cu dumneavoastră“, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
Vizibil emoționat, dr. Mihai Teleanu a mulțumit pentru distincția primită:
„Mulțumesc foarte mult Consiliului Local, domnului primar, pentru această onoare de a fi cetățean de onoare al acestui oraș din care am plecat de mult. Consider, pentru cei tineri care sunt de față, că prin muncă și perseverență se poate ajunge acolo unde vrei. Totul ține de noi și să nu uităm de unde am plecat. Sunt cetățean al acestui oraș, aici m-am format ca om, aici am făcut școala generală, liceul, Liceul ‘Radu Negru’, care e o emblemă, zic eu, chiar pentru țara asta, și din care am pornit toți și am ajuns în diferite domenii, diferite situații, în locuri de vârf. Suntem onorați că suntem de aici și sunt bucuros că pot să ajut comunitatea din care am plecat. Veți avea întotdeauna o ușă deschisă la mine. Încă o dată, mulțumesc foarte mult pentru această onoare, nu m-am așteptat.“
Distincția acordată dr. Teleanu vine ca o recunoaștere publică a unei cariere remarcabile în domeniul neurochirurgiei, dar și a legăturii profunde pe care acesta o păstrează cu orașul natal.

