Contract de finanțare aprobat pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a noii Policlinici din Făgăraș
Început în anul 2019, cu finanţare europeană prin Programului Operaţional Regional 2014 -2020, proiectul de modernizare a Policlinicii Spitalului Municipal Făgăraş a fost „etapizat”. Contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – operaţiuni etapizate a fost aprobat miercuri, 28 august, de Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Conform ADR Centru, valoarea totală de 4.094.529,82 lei, din care 3.365.723,15 lei sunt fonduri nerambursabile.
„Proiectul are drept scop îmbunătăţirea accesului şi calităţii serviciilor medicale pentru locuitorii municipiului Făgăraş şi ai Regiunii Centru. Investiţiile vizează reabilitarea clădirii actuale a secţiei de pediatrie, transformarea acesteia într-un ambulatoriu modern şi dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie”, a declarat directorul ADR Centru, Simion Creţu.
Primul contract de finanţare pentru modernizarea policlinicii spitalului din Făgăraş a fost semnat în luna mai a anului 2019. Atunci, valoarea totală a proiectului era de de 11.339.458 lei, din care 873.705 lei era contribuţia proprie a Municipiului Făgăraş. Investiţia ar fi trebuit să fie terminată până la finalul anului trecut, însă, cum acest termen nu a fost respectat, proiectul a fost „etapizat”.
imagine: arhiva

