Aproape 30.000 de oameni, prezenți la Zilele Făgărașului
„Zilele Făgărașului“ au adunat duminică seara un număr foarte mare de participanți. Potrivit estimărilor au fost peste 15.000 de oameni la concertele programate, care au culminat cu spectacolul oferit de Loredana Groza & TRUPA AGURIDA & Mihai Teacă. Focul impresionant de artificii a încheiat evenimentul care a însumat în cele trei zile aproape 30.000 de participanți.
Sărbătoarea municipiului nostru a adunat foarte mulți participanți pe stadionul municipal. În prima seară, cea dedicată folclorului, numărul estimat de participanți a fost de 6000. În cea de-a doua seară, care i-a avut cap de afiș pe The Rock, Compact și Lupii lui Calancea, au fost prezenți undeva la 8000 de oameni. Cei mai mulți, au fost în ultima seară a Zilelor Făgărașului. Potrivit estimărilor făcute, peste 15.000 de participanți au petrecut duminică la sărbătoarea municipiului alături de Loredana Groza & TRUPA AGURIDA & Mihai Teacă.
„Peste 15.000 de oameni au fost aseară la concertul Loredanei și mă bucur că toți au trăit emoția momentului în care Mihai Teacă a intrat pe scenă alături de ea. Mulțumesc tuturor făgărășenilor care au participat la “Zilele Municipiului Făgăraș” pe parcursul celor 3 zile.“, ne-a spus Diana Gribincea Popa, managerul Casei Municipale de Cultură Făgăraș.
Galerie foto Vlad Vasile/Red Video






























