Țara Făgărașului

„Acasă la origini“. Portul popular, mândria oamenilor din Beclean

A fost zi de sărbătoare duminică, 16 octombrie în satul Beclean. Oamenii de aici au demonstrat că iubesc și păstrează cu sfințenie tradițiile, costumele tradiționale moștenite din străbuni și că transmit mai departe aceste obiceiuri. Ieri s-au reunit alături de invitați din toată comuna, dar și din Țara Făgărașului  în cadrul proiectului „Acasă la origini“, proiect inițiat în urmă cu doi ani la nivel național de comunitatea „La blouse roumaine“ iar la nivel local în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului și voluntari locali. 

La apelul lansat de preotul paroh și al autorităților locale din Beclean, oamenii din sat, dar și invitați din toate satele comunei, precum și din alte localități din Țara Făgărașului au împodobit biserica “Adormirea Maicii Domnului” prin frumoasele costume tradiționale, mândria locuitorilor Țării Făgărașului. Slujba a fost oficiată de preoții din comuna Beclean iar locașul din cult a fost arhiplin de credincioșii îmbrăcați în costumele tradiționale.

IMG_20221016_124830„Susținem acest proiect „Acasă la origini“ și alături de toată comunitatea din Beclean, de comunitățile din Țara Făgărașului, ne bucurăm de această zi minunată, înălțătoare, îmbrăcați în costumul popular, cu gândul la strămoșii noștri, pe care îi respectăm și purtăm acest costum popular cu demnitate și respect. Împreună cu preotul paroh al satului Beclean i-am invitat și pe ceilalți preoți și oameni din satele comunei, din Boholț, Calbor, Luța, Hurez, pentru a fi prezenți alături de oamenii din Beclean. Toată comuna este în sărbătoare în cadrul acestui proiect „Acasă la origini“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.

Invitată la acest eveniment a fost interpreta de muzică populară Ioana Bogdan – care s-a alăturat expoziției itinerante la invitația Asociatia „IIA Calatoare”. Ioana Bogdan i-a încântat pe cei prezenți cu un microrecital de pricesne.
„Astăzi este rândul comunității din Beclean să ne fie gazdă și au vrut într-un fel să demonstreze că cei din urmă pot să fie cei dintâi, pentru că ei s-au alăturat mai târziu proiectului și așa cum spui este o surpriză frumoasă să vedem frumusețea în diversitate a costumului popular din Țara Făgărașului“, ne-a spus Anca Bâtiu, președ. Asociația „Iia Călătoare“.
De la biserică, alaiul s-a îndreptat  spre Căminul Cultural unde cu toții au încins o horă, așa cum cere tradiția locului.
În Căminul Cultural, cei prezenți au putut admira expoziția de fotografii intinerantă „Acasă la origini“, dar și o expoziție cu straie vechi, din Beclean. Mai mult, au putut degusta din preparatele locale.

„Femeile satului s-au ocupat cu succes de acest lucru și le felicit pe această cale pentru că s-au trudit să fie frumos și să întâmpinăm oaspeții așa cum se cuvine“, ne-a mai spus primarul comunei Beclean.

La eveniment a fost invitată și Elena Băjenaru, managerul Muzeului „Valer Literat“,  care a prezentat evoluția portului popular din Beclean.

 

„Astăzi, la Beclean, în cadrul evenimentului „Acasă la origini“ voi prezenta evoluția portului popular din satul Beclean, pe baza unor imagini de epocă, imagini realizate în 1910-1915 și din perioada interbelică, cum au dispărut unele piese și au apărut altele, cum a evoluat portul popular și cum s-au integrat piesele apărute în structura portului popular, atât cel de femeie, cât și cel de bărbat“, ne-a spus Elena Băjenaru, directorul Muzeului „Valer Literat“ din Făgăraș.

„Astăzi a fost o zi deosebită pentru comunitatea Beclean, ziua când expoziția itinerantă “Acasă, la origini” a poposit acasă la noi, la Beclean.
A fost o zi minunată de toamnă, așa după sufletul oamenilor care s-au ostenit să scoată din lada de zestre cele mai frumoase straie tradiționale românești și să le poarte cu mare cinste și respect. Mulțumim tuturor participanților, atât celor din Beclean, cât și oaspeților veniți din celelalte comunități!“, a scris pe pagina de facebook Camelia Motrescu, liderul de proiect „Acasă la origini“ din Beclean.
Galerie foto – video:

 

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart
smart

smart

smart

smart

smart

smart
smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart
smart
smart
smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

 

smart

smart

smart

smart

smart

smart

smart

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.