Mai multe loturi de teren pentru construirea de case, scoase la licitație de Primăria Orașului Victoria
Mai multe loturi de teren pentru construirea de case sunt scoase la licitație de Primăria Orașului Victoria. Licitația va avea loc în data de 29 iulie, începând cu ora 9.00 și este deschisă pentru toate persoanele interesate. Prețul pentru terenurile pentru case pot fi achitate și în rate, anunță primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.
„Invităm toate persoanele interesate la licitația deschisă pentru adjudecarea loturilor pentru case, care va avea loc pe data de 29 iulie începând cu ora 9, la Primărie.
Majoritatea parcelelor au 600 m2 si doar două 541 m2. Pretul minim de pornire pentru o parcelă este de 36.000 ron (se pot achita și in 6 rate timp de 24 luni cu un avans de 35%).Licitația este deschisă pentru toate persoanele.
În caz de neadjudecare licitaţia se va relua la un interval de 20 zile până la adjudecare. Detalii suplimentare la tel.0268/241525.
În prealabil, vă așteptăm la sediul Primăriei până pe 22 iulie, ora 16, pentru a achita taxa de participare și pentru a primi documentația aferentă licitației. Taxa de participare este de 30 de lei, iar costul documentelor este de 50 de lei.


Din păcate, așa cum am mai explicat, din cauza faptului că pârâul care traversează zona nu a fost prins în proiectul inițial, am fost nevoiți să parcurgem o etapă procedurală suplimentară destul de complicată, cu alte studii și avize, ceea ce a dus la întârzieri și la prelungirea termenului de finalizare a proiectului. Sunt foarte bucuroasă că totuși am reușit, în ciuda dificultăților apărute, să finalizăm și să scoatem la licitație o bună parte din aceste parcele, iar din banii pe care îi vom obține acum, vom finaliza amenajarea pârâului și, odată cu asta, cele 6 parcele rămase.“, anunță pe pagina de socializare Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.