Fapt divers

O zi specială în Făgăraș. Copii în competiție pentru alți copii

A fost distracție astăzi în centrul Făgărașului. Zeci de copiii au participat la cursele organizate în cadrul competiției ”Fii câștigător special pentru copiii speciali”. Copiii s-au bucurat de competiție iar prin participare au contribuit la realizarea unei camere senzoriale și a unei săli de kinetoterapie . Beneficiari vor fi copiii cu dizabilități ai Făgărașului, dar și cei cu Cerințe Educaționale Speciale. Organizatorii i-au răsplătit pe concurenți cu diplome și un concert cu celebra Andra Gogan.

IMG_3784Pe când unii copii se bucură de prezența celor dragi, de o jucărie sau o haină, o călătorie sau o simplă înghețată, alții nu se pot bucura , pentru că ei simt altfel decât noi. S-au născut într-o lume în care sunt neînțeleși de cei din jur. Și nu de puține ori și excluși din cauza comportamentului lor perceput cu reținere de ceilalți. Dar există două centre în care ei sunt pe primul loc iar problemele lor comportamentale sunt tratate pas cu pas de terapeuți astfel încât, în timp, copilașii speciali să se poată integrarea în societate . Este vorba de Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Sf. Nectarie și al Centrului de zi pentru deprinderi de viață independentă Sf.Ana din cadrul Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului. Astăzi a fost o zi dedicată lor, o zi în care eforturile oamenilor din toată Țara Făgărașului s-au unit pentru a aduna fondurile necesare amenajării unei săli de kinetoterapie și o cameră senzorială. Pentru ei, zeci de copii din zonă s-au întrecut pe biciclete fără pedale, triciclete, trotinete și role. Pentru ei, zeci de oameni de afaceri din zonă s-au implicat financiar dar și reprezentanți ai Consiliului Local Făgăraș. Spre exemplu Ovidiu Popa, consilier local independent a dorit să-și doneze indemnizația  de consilier și îi îndeamnă și pe ceilalți colegi să facă același lucru. Competiția sportivă caritabilă a început la ora 10.00.

La final organizatorii competiției caritabile ”Fii câștigător special pentru copiii speciali” , respectiv Asociația de Dezvoltare Integrată și Primăria Făgăraș le-au oferit copiilor diplome și un concert cu celebra tiktokeriță Andra Gogan.

       Toți cei care își doresc să doneze sau să sponsorizeze aceste centre o pot face în continuare zilnic între ora 8.00 și 16.00 la sediul Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului de pe strada Republicii nr. 2 (lângă Primăria Făgăraș) sau pe adif.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.