Fapt divers

Bătaie în gara din Făgăraș: un bărbat din Ploiești, agresat. Doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Ploiești, ar fi fost agresat fizic în gara din Făgăraș, în urma unui conflict spontan. Polițiștii au identificat patru persoane bănuite de implicare în incident, iar doi dintre bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 27 octombrie, în jurul orei 21:30, când polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Făgăraș au fost sesizați printr-un apel de urgență de către un bărbat de 40 de ani, din municipiul Ploiești. Acesta a reclamat că ar fi fost agresat fizic de persoane necunoscute, în timp ce se afla în stația feroviară din Făgăraș.

În urma sesizării, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov au desfășurat activități de investigare, în urma cărora au identificat patru persoane bănuite de comiterea faptei: trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 15 și 37 de ani.

Toate cele patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări. În urma administrării probatoriului, față de doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 37 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările continuă

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.

La finalizarea anchetei, urmează să fie dispuse măsurile legale. potrivit IPJ Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.