Administrativ

Licitația pentru parcul fotovoltaic de la Făgăraș s-a încheiat. Au fost desemnați câștigătorii, iar lucrările urmează să înceapă

După aproximativ nouă luni de la lansarea procedurii de achiziție, Primăria Făgăraș a încheiat licitația pentru amenajarea parcului fotovoltaic. Anunțul de atribuire a contractului de lucrări a fost publicat în 9 septembrie pe platforma electronică de achiziții publice.

Procedura de achiziție, lansată la începutul lunii decembrie a anului trecut, a fost întârziată de contestațiile depuse de firmele interesate de contract. După soluționarea acestora de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, contractul a fost atribuit asocierii formate din Girosil Master Construct SRL, din Făgăraș, și Kron Power Execution MT SRL, din Brașov.

Valoarea estimată inițial a contractului a fost de 8.751.025 de lei + TVA, în timp ce oferta declarată câștigătoare se ridică la 7.062.509 lei + TVA.

Odată încheiată procedura de achiziție și desemnat executantul, proiectul intră în etapa următoare, urmând să fie demarate lucrările pentru realizarea centralei fotovoltaice.

Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de minimum 2.000 kW și va produce energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu al municipiului Făgăraș – instituții publice, iluminat public și alte obiective aflate în administrarea municipalității. Energia produsă în surplus va fi livrată în Sistemul Energetic Național.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere.

Proiectul este realizat cu finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, program derulat de Ministerul Energiei, și reprezintă o investiție importantă pentru reducerea costurilor cu energia și creșterea ponderii energiei regenerabile utilizate la nivelul municipiului.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.