Școlile din Făgăraș, pregătite pentru noul an școlar. O parte din copiii de la Școala Gimnazială nr. 4 vor fi mutați
Mai puțin de o săptămână îi mai desparte pe elevi de începutul noului an școlar. În municipiul Făgăraș, unitățile de învățământ sunt, în mare parte, pregătite pentru revenirea copiilor în bănci, însă anul școlar vine și cu o serie de schimbări, în contextul lucrărilor de modernizare și reconstrucție a unor școli și unități pentru copii.
Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, spune că, acolo unde este nevoie, administrația locală intervine pentru efectuarea lucrărilor necesare, însă bugetele limitate și proiectele de investiții aflate deja în proceduri de licitație reduc posibilitatea unor intervenții suplimentare.
„Mai avem puțin de lucru, dar după cum se vede ca și stare economică în România, bugetele noastre sunt destul de mici. Mare parte din școlile din Făgăraș sunt în licitație pentru alte proiecte de eficientizare și consolidare și asta ne împiedică ca noi, din Primărie, să mai venim cu reparații. Dar, acolo unde nu avem acest lucru, intervenim”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
Administrația locală a derulat și proiecte pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier, echipamente tehnice și soluții de digitalizare. Totodată, și în acest an se va desfășura programul „Primul ghiozdan”.
„În principiu, școlile sunt pregătite”, a precizat edilul.
Elevii de la Școala Gimnazială nr. 4 vor fi mutați
Una dintre principalele schimbări pentru noul an școlar vizează Școala Gimnazială nr. 4 din cartierul Galați. O parte din copiii acestei unități vor fi mutați, după ce administrația locală a finalizat procedura de achiziție pentru demolarea actualei clădiri. Preșcolarii de aici vor merge la Grădinița de pe strada Cetății, iar elevii vor învăța în celălalt corp de clădire al școlii care nu va fi demolat..
„Vor fi câteva schimbări. De la Școala Generală nr. 4 se vor muta elevii pentru că acolo am finalizat licitația și vom intra pentru demolare”, a explicat Gheorghe Sucaciu.
Demolarea și reconstrucția Școlii Gimnaziale nr. 4 au fost anunțate încă din luna februarie. Potrivit primarului, noua școală urmează să fie construită pe amplasamentul actualei clădiri.
„Școala Gimnazială nr. 4 din cartierul Galați. Acea școală va fi demolată și va fi construită una nouă, pe amprenta actualei clădiri”, declara, în februarie, primarul Gheorghe Sucaciu.
Și creșa de pe str. Cerbului va fi demolată și reconstruită
O altă schimbare este pregătită pentru creșa de pe str. Cerbului. Și în acest caz, clădirea existentă urmează să fie demolată, iar activitatea va fi relocată pe perioada lucrărilor.
„Creșa se va muta pe Tăbăcari pentru că și acolo vom intra pentru demolare și se reconstrucție”, a precizat edilul.
Planurile administrației locale prevăd, pe lângă aceste investiții, modernizarea mai multor unități de învățământ din municipiu. Pe lista anunțată anterior se află Colegiul Național „Radu Negru” – Școala Gimnazială nr. 1, Liceul Teologic., Colegiul Doamna Stanca. De asemenea, două grădinițe, Pinochio și Prichindeii, sunt prevăzute pentru modernizare.
Investițiile sunt susținute prin fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării, prin programe destinate consolidării și modernizării clădirilor publice.
Pentru începutul noului an școlar, autoritățile spun că schimbările generate de lucrările de investiții sunt gestionate împreună cu conducerile unităților de învățământ.
„Vor fi câteva modificări anul acesta, pe care încercăm să le gestionăm cu doamnele și domnii directori”, a mai spus Gheorghe Sucaciu.
foto. ARHIVA

