Dincolo de ecrane, împreună în România: „Credință și Prietenie” la Sâmbăta de Sus
La poalele Munților Făgăraș, în atmosfera de liniște a Stațiunii Climaterice Sâmbăta de Sus, s-a desfășurat, în perioada 27–31 iulie 2026, cea de-a doua ediție a Taberei Internaționale Bilingve de Vară „Credință și Prietenie”, care a adus împreună copii și adolescenți cu vârste între 11 și 15 ani din Irlanda și România.
Pentru participanți, cele cinci zile petrecute împreună nu au reprezentat însă prima întâlnire. Tabăra face parte dintr-un program educațional și spiritual mai amplu, desfășurat pe parcursul anului școlar, prin care copiii din România și cei din diaspora se întâlnesc periodic în mediul online.
Programul „Credință și Prietenie – Dincolo de ecrane” s-a născut din dorința de a transforma mediul digital dintr-un simplu spațiu de conectare într-un loc al întâlnirii autentice, al reflecției și al creșterii împreună. Prin activități, discuții și proiecte comune, copiii au avut posibilitatea să se cunoască treptat, să învețe unii despre ceilalți și să construiască relații care, în tabără, au trecut dincolo de ecran și au devenit prietenii trăite zi de zi.
Viziunea programului este aceea de a contribui la formarea unei generații de tineri înrădăcinați în credința crestină, conștienți de valorile și originile lor, dar în același timp curajoși, deschiși și pregătiți să trăiască într-o lume modernă.
Credință și prietenie
Pentru copiii români care cresc în afara țării, întâlnirea cu România are o semnificație aparte. Tabăra le oferă posibilitatea nu doar de a vizita locuri frumoase, ci și de a cunoaște România prin oameni, tradiții, limbă, credință și prietenii.
„Am ajuns, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la finalul celei de-a doua ediții a taberei «Credință și Prietenie», organizată în minunata Țară a Făgărașului. O tabără care a avut drept scop întâlnirea și împreună-petrecerea câtorva zile deosebite a copiilor din Irlanda, de la Cork, cu copii din România. S-au legat și s-au întărit prietenii care sperăm să devină tot mai adânci și trainice odată cu trecerea timpului.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat. Pentru noi, cei plecați departe, este atât de important să putem oferi copiilor noștri oportunitatea de a-și înțelege originile și faptul că și România este țara lor. Mulțumim tuturor și Bunul Dumnezeu să răsplătească jertfa și dragostea fiecăruia și să mai putem avea parte de astfel de întâlniri frumoase și folositoare”, a transmis părintele Viorel Hurjui, preot paroh al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Calinic și Sfântul Patrick al Irlandei” din Cork, Irlanda.
Activitățile taberei au fost coordonate de prof. univ. dr. Tatiana Tabirca, University College Cork, Irlanda, prof. Laura Moraru, profesor de limba engleză, și prof. Claudia-Elena Dobrea, profesor de limba engleză și religie ortodoxă, din România.
“Taberele «Credință și Prietenie» sunt mai mult decât simple tabere. Ele reprezintă o comunitate în care copiii se regăsesc, își consolidează prieteniile începute în mediul online și trăiesc experiențe care îi apropie unii de alții. Speranța noastră este ca această comunitate să îi însoțească și după încheierea taberei, ajutându-i să își păstreze prieteniile și să descopere împreună România frumoasă”, a declarat prof. Tatiana Tabirca, organizator principal al Taberei Internaționale „Credință și Prietenie” și coordonator al Școlii Parohiale a Parohiei Ortodoxe „Sfântul Calinic și Sfântul Patrick al Irlandei” din Cork.
Învățare, credință și bucuria de a fi împreună
Programul taberei a îmbinat dimensiunea spirituală cu activități educative, creative și recreative. Rugăciunile de dimineață și de seară au însoțit zilele copiilor, alături de atelierul „Știință și credință”, pictura pe sticlă, atelierul de bătut toaca, jocurile de cunoaștere, activitățile de observare și descoperire, înotul și atelierul de Comunicare Relațională®.
În contextul „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar”, un loc aparte pentru copiii din tabără, l-a avut Atelierul interactiv despre Maica Domnului și Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, soția Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu din apropiere atelier susținut de doamna profesor de religie, Claudia Dobrea de la Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Cerghit”, Hârseni.
Printre momentele inedite ale taberei s-a numărat implicarea fiului cel mare a doamnei profesor Claudia Dobrea, Teodor în program. El a reușit să îi fascineze pe participanți cu un atelier interactiv de bătut toaca, fapt care a adus un plus originalitate întregului program.
Alte activități au susținut Andrei Streza -Curs de pictură pe sticlă și Andreea Moraru – Curs de înot și activități recreative:
„ Am avut bucuria de a participa la o tabără internațională în care sportul, dansul și buna dispoziție au reunit copii din medii și culturi diferite. În calitate de antrenor de fitness am organizat în tabără sesiuni de dans la piscină, iar energia copiilor a fost pur și simplu molipsitoare. Muzica, mișcarea, apa și zâmbetele lor au transformat fiecare moment într-o adevărată sărbătoare.
Dincolo de activitățile sportive, această experiență ne-a reamintit cât de frumos este atunci când copiii se întâlnesc, se joacă, dansează și comunică fără bariere. Nu au fost importante limba sau țara din care veneau, ci bucuria de a fi împreună. A fost o experiență plină de emoție, amintiri frumoase și energie pe care o voi păstra cu drag. Pentru mine dansul nu înseamnă doar mișcare, ci și o modalitate de a aduce oamenii mai aproape. Iar în tabără am simțit din plin acest lucru”, a afirmat Andreea Moraru.
Una dintre zile a fost dedicată vizitei la Mănăstirea „Sf Apostol Andrei” de la Berivoi. Aici, copiii l-au întâlnit pe Părintele Duhovnic Iosif și pe Maica Stareță, monahia Procopia. Pictor de biserici, Maica Stareță le-a împărtășit copiilor câteva dintre tainele acestei arte, iar Părintele Iosif a binecuvântat icoanele pe sticlă pictate de tineri în timpul taberei. Tot în aceeași zi copiii s-au deplasat la Sărata, la o casă de vacanță unde s-au jucat, au urcat în casa din copac, au mers la râu, s-au dat pe leagăne, au participat la jocuri, precum Survivor.
Invitați speciali alături de copii
Un moment aparte al ediției din această vară a fost întâlnirea cu Antonia Noel, autoarea metodei de Comunicare Relațională® și a cărților din colecția „Comunicare psiho-socială acasă și la școală”, cunoscută publicului și prin numeroase apariții în emisiuni de televiziune.
În cadrul atelierului susținut pentru participanți, copiii au explorat modalități prin care pot construi relații mai sănătoase, pot recunoaște mesajele care rănesc și pot învăța să își exprime emoțiile și nevoile într-un mod autentic.
Antonia Noel a descris astfel experiența întâlnirii cu participanții:
„La invitația organizatorilor, am avut plăcerea să împărtășesc copiilor câteva instrumente și tehnici ale Comunicării Relaționale, pentru a-i ghida spre relații cât mai sănătoase. Bucuria mea a fost să-mi întăresc convingerea că, indiferent de vârstă, de origini sau de limbă, aceste principii ale Comunicării Relaționale prind foarte bine la copii. De la 11 la 15 ani, fiecare a identificat mesajele negative din relație, și-a expus emoția cu autenticitate și și-a construit un sistem relațional bazat pe mesaje pozitive.
Tabăra internațională «Credință-Tradiție-Prietenie» nu este doar un loc în care fiecare copil este ascultat, înțeles, acceptat, ci este locul în care acesta integrează și dezvoltă valori sănătoase, necesare o viață întreagă.
Îi felicit pe organizatori pentru toată dăruirea către copii și le urez mult succes și la următoarele ediții.”
Într-una din seri, seara focului de tabără, copiii au primit vizita Pr. Marius Demeter, coordonatorul Asociației „Hai la chitară”, prezența sa, împreună cu un grup de chitariști a sporit atmosfera de comuniune și bucurie din tabără.
Prietenii dincolo de granițe
Pentru profesorii care i-au însoțit, unul dintre cele mai importante rezultate ale taberei a fost tocmai felul firesc în care copiii au depășit diferențele de țară, experiență și limbă.
„Participarea la tabăra internațională organizată în mijlocul naturii a reprezentat o experiență educativă deosebită. În calitate de profesor însoțitor, am avut bucuria de a vedea cum elevii au legat prietenii dincolo de granițe, au comunicat în limba engleză, au colaborat în cadrul activităților și au descoperit frumusețea diversității culturale.
Programul a îmbinat armonios activitățile educative și recreative, oferind participanților oportunitatea de a învăța prin experiență, într-un cadru natural spectaculos. Atmosfera caldă, profesionalismul organizatorilor și implicarea tuturor au transformat această tabără într-o experiență memorabilă. Ne-am întors acasă cu amintiri de neprețuit, noi prietenii și convingerea că astfel de proiecte contribuie semnificativ la dezvoltarea personală și socială a tinerilor”, a declarat prof. Laura Moraru, director la Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Cerghit”, Hârseni.
La rândul său, prof. Claudia Dobrea a subliniat:
„La finalul taberei internaționale «Credință și Prietenie», în calitate de profesor coordonator, privesc cu recunoștință la zilele petrecute împreună și la experiențele pe care le-am împărtășit. A fost o perioadă în care tinerii au avut ocazia să își consolideze valorile, să lege prietenii autentice și să învețe, prin activități și conviețuire, importanța respectului, responsabilității și colaborării.
Îmi doresc ca experiențele trăite aici să rămână repere valoroase și să îi însoțească în continuare, atât în parcursul lor școlar, cât și în viața de zi cu zi. Le urez tuturor mult succes, sănătate și bucuria de a păstra vie credința, prietenia și respectul față de cei din jur.”
O experiență care continuă
La finalul taberei, glasul părinților a surprins poate cel mai bine ceea ce au însemnat aceste zile pentru copii:
„Privindu-i pe copiii noștri, vedem că se întorc acasă mai luminoși, mai uniți și mai apropiați de Dumnezeu. Au legat prietenii care vor trece dincolo de distanțele dintre orașe și dintre țări, au descoperit frumusețea creației lui Dumnezeu și au învățat că adevărata bucurie se naște atunci când credința este trăită împreună.
Tema taberei – «Credință și Prietenie» – nu a rămas doar un motto, ci a devenit o experiență vie. Credința s-a întărit prin rugăciune și prietenia s-a zidit prin comuniune”, a transmis Pr. Biton Marian, în numele părinților copiilor participanți din România și de peste hotare.
Precizăm că prima tabără de acest gen a avut loc tot la Sâmbăta de Sus, în februarie 2026, cu titlul „Ski-Sky Camp”. Dorința organizatorilor este ca cea de-a treia ediție să se desfășoare în februarie 2027, în Irlanda.
Cea de-a doua ediție a taberei s-a încheiat, dar comunitatea „Credință și Prietenie” continuă. Copiii se vor reîntâlni online pe parcursul anului, purtând în suflete amintirile și prieteniile legate la Sâmbăta de Sus.
Prof. Grad I, Claudia Dobrea (Făgăraș)

