Programul complet la Zilele Comunei Șercaia: Puiu Făgărășanu, Mioara Marinca, Diana Gribincea și alți artiști vor susține recitaluri
Primăria și Consiliul Local Șercaia organizează, în perioada 1-2 august 2026, prima ediție a Zilelor Comunei Șercaia – Schirkanyen Fest, eveniment care va aduce în prim-plan tradițiile locale, muzica populară și ușoară, dar și momente dedicate întregii comunități.
Manifestările vor avea loc în zona terenului de fotbal din Șercaia, iar organizatorii au pregătit un program artistic variat, susținut de ansambluri folclorice, soliști și formații din Țara Făgărașului și nu numai.
Programul zilei de sâmbătă, 1 august
Evenimentul va debuta la ora 13:30, cu recitalul Fanfarei din Hălmeag, urmat de evoluția Ansamblului Folcloric „Ceata Făgărașului” al Casei Municipale de Cultură Făgăraș, coordonat de maestrul coregraf Ghiță Ștefan.
Pe scenă vor urca apoi soliștii Casei de Cultură Făgăraș – Ciovica Andrei, Cosma Dario, Stoia Valentina, Kis Denisa și Nicula Dario, precum și artiștii Diana Gribincea, Barbu Adrian & Marius Grama, Puiu Făgărășanu (Ditmar Lukas), Asociația Hai la chitară Făgăraș, Trupa K-Lumea și Approaching The Moon.
Duminică, 2 august
A doua zi a sărbătorii va începe la ora 10:00, cu tradiționalul meci de fotbal „Triftării și păhăreii”.
Programul artistic va continua de la ora 15:00, cu spectacolul susținut de Ansamblul de Dansuri Populare Vad, coordonat de maestrul coregraf Cristi Păsărar.
Pe scenă vor mai urca soliștii Alesia Soroagă, Sandu Elena, Teodora Macarie și Rareș Totolici, urmați de recitalul Mioarei Marinca și de prestațiile artistelor Mara Călin și Giulia Chichernea.
Organizatorii îi invită pe locuitorii comunei și pe toți cei care doresc să participe la eveniment să ia parte la cele două zile de sărbătoare dedicate comunității, tradițiilor și muzicii.
„Vă așteptăm cu drag! Împreună construim o tradiție”, este mesajul transmis de Primăria Comunei Șercaia.

