Şoarş – Bărcut: executat 50%. Făgăraş – Şoarş: trebuie clarificată problema magistralelor de gaz
Începute în luna noiembrie a anului trecut, lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 104D pe tronsonul Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu, cu o lungime de 15,355 kilometri a ajuns la un stadiu fizic de execuţie de 50%. Stadiul proiectului a fost comunicat marţi, 7 iulie, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov Daniel Şoim.
„Din discuţiile cu reprezentantul firmei constructoare, sunt şanse reale ca acest obiectiv investiţional să fie finalizat mai devreme decât termenul prevăzut. Este lăudabil faptul că echipele de constructori se mobilizează foarte bine şi au capacitatea să gestioneze eficient acest obiectiv major de infrastructură. Modernizarea DJ 104D va aduce un plus de dezvoltare economică zonei şi va îmbunătăţi calitatea vieţii pentru locuitorii din regiune”, a menţionat vicepreşedintele CJ Daniel Şoim.
Conform sursei citate, pe segmentele din afara localităţilor, antreprenorul PORR Construct SRL a executat consolidarea şi ranforsarea infrastructurii rutiere, a rezolvat problema scurgerii apelor pluviale, iar în prezent se concentrează pe construcţia noii structuri rutiere. Astfel, lucrările sunt în etapa turnării stratului de asfalt de legătură, după care mai urmează aşternerea stratului de uzură, trasarea marcajelor transversale şi longitudinale (axiale şi marginale), precum şi instalarea semnalizărilor rutiere verticale.
Pe segmentele din intravilanul localităţilor Şoarş şi Bărcut firma realizează lucrările la structura rutieră (fundaţia de pietriş), după care va trece la aşternerea stratului de legătură şi a celui de uzură.
În privinţa lucrărilor la cele trei poduri situate pe traseu, s-au executat variantele de deviere temporară a circulaţiei în vecinătatea lor şi s-au realizat demolările necesare. Două poduri vor fi reabilitate integral, în timp ce unul a fost demolat complet şi urmează să fie reconstruit.
Valoarea totală a contractului (care include proiectarea şi execuţia lucărilor) este de aproximativ 70 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul propriu al judeţului Braşov şi din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării. Potrivit contractului, lucrările trebuie realizate în decurs de 30 de luni, timp în care tronsonul rutier va fi reabilitat în totalitate, de la fundaţie până la suprafaţa de circulaţie, astfel încât circulaţia să se poată realiza în condiţii optime.
Constructorul sectorului Făgăraş – Şoarş aşteaptă să intre pe şantier
În ceea ce priveşte sectorul Făgăraş – Şoarş din DJ 104D, cu lungime de 10,085 km, valoarea contractului de proiectare şi execuţie depăşeşte 36 de milioane de lei, sursele de finanţare sunt aceleaşi. Lucrările de modernizare vor fi realizate de Asocierea Diferit AG SRL (lider) – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – Construct CDP SRL. Administraţia judeţeană va emite ordinul de începere, după ce proiectanţii vor clarifica modul în care vor fi protejate sau relocate magistralele de gaz din amplasamentul drumului şi după emiterea autorizaţiei de construire.
O variantă alternativă de conexiune cu judeţul Sibiu
„Modernizarea integrală a drumului judeţean DJ 104D este unul dintre obiectivele prioritare ale acestui mandat şi am convingerea că îl vom putea duce la bun sfârşit în cele mai bune condiţii. În urma implementării celor două contracte de lucrări vom pune la dispoziţia locuitorilor o variantă alternativă de conexiune cu judeţul Sibiu care deschide noi perspective pentru toate localităţile situate în dreapta Oltului. Legătura rapidă între municipiul Făgăraş şi comunităţile din Şoarş şi Bărcut va facilita transportul de mărfuri, mobilitatea zilnică a cetăţenilor şi implicit accesul spre coridorul european de transport TEN-T”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

