Restricții de circulație pe drumurile naționale din Țara Făgărașului și județul Sibiu, cu ocazia Turului Ciclist al Sibiului 2026
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov informează participanții la trafic că, în perioada 4–7 iulie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe mai multe drumuri naționale din județele Brașov și Sibiu, pentru desfășurarea Turului Ciclist al Sibiului 2026.
În județul Brașov, restricțiile vor afecta circulația pe DN 1, în 6 iulie, între Voila și Sâmbăta de Jos (între intersecțiile cu DJ 105 și DJ 105B), în intervalul 13:40 – 13:45, odată cu desfășurarea Etapei a III-a a competiției.
În județul Sibiu, programul restricțiilor este următorul:
– 4 iulie – Etapa IA: DN 1, între Săcel (intersecția cu DJ 106D) și Cristian (intersecția cu DJ 106E), între orele 10:30 – 10:45;
– 5 iulie – Etapa II: DN 1, între Miercurea Sibiului (DJ 106F) și Săcel (DJ 106D), între orele 12:30 – 13:05;
– 6 iulie – Transfăgărășan Challenge (competiția pentru amatori): DN 7C Transfăgărășan, între intersecția cu DJ 105P și Bâlea Lac, între orele 12:45 – 16:15;
– 6 iulie – Etapa a III-a (profesioniști): DN 7C, între Cabana Vama Cucului și Bâlea Cascadă, în intervalul 09:00 – 13:30, respectiv între Bâlea Lac și Cărțișoara, în intervalul 13:30 – 18:00;
– 7 iulie – Etapa a IV-a: DN 14, între Dumbrăveni (DJ 142C) și Șaroș pe Târnave (DJ 141B), în intervalul 14:35 – 14:55.
Totodată, luni, 6 iulie 2026, între orele 09:00 și 17:00 (cu pauză între 12:00 și 13:00), circulația va fi închisă pe DN 7C Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, pentru desfășurarea evenimentului automobilistic COBYX Collection – Romanian Tour 2.
Participanții la trafic sunt rugați să își planifice deplasările ținând cont de aceste restricții și să respecte indicațiile polițiștilor și ale organizatorilor, pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor.

