Fapt divers

Deznodământ tragic la barajul Viștea: persoana căutată a fost găsită decedată

Operațiunea de căutare desfășurată de echipele de intervenție în zona barajului Viștea, din localitatea Olteț, s-a încheiat duminică cu un deznodământ tragic.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, persoana dată dispărută a fost găsită în apă, însă, din păcate, fără semne vitale.

Misiunea de căutare și salvare a mobilizat pompieri, scafandri și echipaje specializate, fiind folosite inclusiv echipamente de scanare subacvatică. Intervenția fusese reluată în dimineața zilei de duminică, după ce căutările au fost suspendate pe timpul nopții.

Reamintim că incidentul a avut loc în zona barajului Viștea, unde trei persoane au ajuns în apă. Două dintre acestea – un adult și un minor – au fost salvate în stare de conștiență. Minorul nu a necesitat transport la spital, iar adultul a fost transportat la Spitalul Municipal Făgăraș pentru investigații medicale.

Odată cu găsirea victimei, misiunea de căutare s-a încheiat, iar cazul a rămas în atenția autorităților competente, care continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.