Fapt divers

Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 m, pe șantierul autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Un muncitor turc de pe șantierul autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A3) a murit după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, anunță polițiștii sibieni. Acesta a suferit „leziuni incompatibile cu viața”.

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă în extravilanul localității Avrig”, anunță reprezentanții Poliției Sibiu.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii din cadrul Poliției Avrig, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, cetățean străin, în timp ce efectua lucrări pe un șantier, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri. În urma incidentului, din nefericire, bărbatul și-a pierdut viața, precizează Vlad Teodosiu-Păducel, din partea instituției, citat de turnulsfatului.ro.

În cauză, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în extravilanul localității Avrig, pentru a acorda asistență medicală bărbatului.

„Din nefericire, echipajele medicale nu l-au putut salva, întrucât prezenta leziuni incompatibile cu viața. Medicul prezent a fost nevoit să declare decesul bărbatului”, spune Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

Autostrada Sibiu – Făgăraș este realizată integral de compania turcă Makyol. La sfârșitul lunii mai, un alt muncitor a fost rănit după ce a căzut de la înălțime, pe șantierul din zona localității Turnu Roșu.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *