Anunțuri de interes public

Restricții de circulație în Făgăraș cu ocazia Bikeathon Țara Făgărașului

În perioada 6-7 iunie, circulația rutieră și pietonală va fi afectată în mai multe zone din municipiu, ca urmare a desfășurării competiției Bikeathon Țara Făgărașului. Anunțul a fost făcut de Primăria Făgăraș și de organizatorii evenimentului, care îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte restricțiile instituite temporar.

Potrivit organizatorilor, Strada Tăbăcari va fi închisă circulației începând din 6 iunie, ora 06:00, până în 7 iunie, ora 22:00.

De asemenea, pe tronsonul Strada Mihai Viteazu – Strada Podului, accesul va fi permis doar până la Strada Cetății, în intervalul cuprins între 6 iunie și 7 iunie, până la ora 16:45.

În ziua competiției, între orele 15:00 și 16:00, vor exista restricții temporare de acces în mai multe intersecții:

  • Str. Tăbăcari – Str. Mihai Viteazu – Str. Piața Republicii;
  • Str. Constantin Popp – Str. Mihai Viteazu;
  • Str. Ion Codru Drăgușanu – Str. Constantin Popp.

Tot în intervalul 15:00 – 16:00, accesul pietonal va fi restricționat temporar în zona teraselor din Piața Republicii și din fața localului Derby.

Pentru șoferii care se deplasează către cartierele Galați, Calbor și Șoars, organizatorii recomandă utilizarea directă a șoselei de centură, pentru evitarea zonelor afectate de eveniment.

Reprezentanții Primăriei Făgăraș solicită conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile organizatorilor, precum și să adapteze viteza de deplasare pentru a preveni eventualele incidente.

Bikeathon Țara Făgărașului este unul dintre cele mai importante evenimente sportive și comunitare din zonă, reunind anual numeroși participanți și susținători ai proiectelor locale. Autoritățile și organizatorii mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare pe durata desfășurării competiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *