Fapt divers

Bărbat dispărut în aprilie, găsit decedat în râul Olt, lângă Veneția de Jos

Descoperire tragică pe râul Olt. Cele mai sumbre scenarii s-au adeverit. Bărbatul în vârstă de 88 de ani, din Veneția de Jos, dat dispărut la finalul lunii aprilie a fost găsit fără viață în apele  râului Olt, în apropierea localității Veneția de Jos.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în cursul dimineții cu privire la prezența unui cadavru în apă. La fața locului a fost direcționată o echipă operativă, care, cu sprijinul pompierilor din cadrul ISU, a reușit recuperarea trupului.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 88 de ani, din Veneția de Jos, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu la sfârșitul lunii aprilie și nu a mai revenit.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea necropsiei, urmând să fie stabilită cauza exactă a decesului.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru a clarifica toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.