Intervenție a Poliției Locale din Făgăraș: doi cai, ridicați de pe domeniul public după o sesizare
Poliția Locală Făgăraș a intervenit miercuri, 8 aprilie 2026, în urma unei sesizări telefonice primite de la un cetățean, pentru îndepărtarea a două cabaline aflate pe domeniul public al municipiului Făgăraș.
Potrivit autorităților, animalele se deplasau necontrolat, reprezentând un pericol atât pentru siguranța persoanelor, cât și pentru desfășurarea în condiții normale a traficului rutier.
Intervenția a avut loc în baza prevederilor HCL nr. 251/2025, care reglementează măsurile privind protecția temporară a animalelor aflate în pericol sau care pot pune în pericol persoane și bunuri. Cele două cabaline au fost capturate și transportate într-un adăpost special contractat de Primăria municipiului.
Reprezentanții Poliției Locale reamintesc deținătorilor de animale obligația de a le supraveghea și controla corespunzător, astfel încât să nu fie afectată siguranța publică sau ordinea pe domeniul public.
Totodată, cetățenii sunt încurajați să semnaleze astfel de situații pentru a permite intervenția rapidă a autorităților și prevenirea incidentelor.
Proprietarul animalelor le poate recupera în baza articolului 13 din HCL 251/2025, cu condiția achitării tuturor costurilor aferente: capturare, transport, cazare, hrană, asistență veterinară (inclusiv intervenții de urgență, dacă este cazul), precum și sancțiunea contravențională aplicată conform legii.
Pentru restituire, proprietarul trebuie să facă dovada deținerii animalelor, prin documente justificative, declarație notarială, martori sau alte mijloace legale.

