Tânărul de 18 ani decedat în accidentul de la Victoria era din Ucea. Acesta nu avea permis și era cercetat penal pentru o faptă similară
Update 2
Noi informații transmise de ISU Brașov aduc detalii despre starea victimelor rănite în accidentul produs în orașul Victoria.
Cea de-a doua persoană aflată în autoturism, o fată în vârstă de 13 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și va fi transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru îngrijiri de specialitate.
Cea de-a treia victimă, un băiat de 13 ani, găsit în afara autoturismului la sosirea echipajelor, a suferit o fractură la nivelul claviculei. Acesta va fi transportat la Spitalul Municipal Făgăraș pentru investigații suplimentare și tratament.
Update1
Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe o stradă în orașul Victoria. Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Victoria au intervenit la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă și s-ar fi izbit de un pom de pe marginea drumului.
În urma impactului, conducătorul auto, din localitatea Ucea, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat.
Alți doi pasageri minori, aflați în autoturism, au fost răniți și beneficiază de îngrijiri și sprijin de specialitate.
Din primele verificări a reieșit că tânărul aflat la volan nu deținea permis de conducere și era cercetat penal pentru o faptă similară de conducere fără permis săvârșită anterior.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
foto: Info Trafic DN1

