Fapt divers

Vremea se schimbă radical în România, începând de marți spre miercuri

Temperaturile vor scădea accentuat, iar ploile și ninsorile își vor face apariția, în special în zonele montane și în nordul țării.

Sudul și sud-estul țării se află încă sub același regim meteo din ultimele zile: cer închis, nori persistenți și ceață în orele dimineții și ale nopții. Temperaturile rămân sub normalul perioadei. În schimb, în vest și în zonele de deal și de munte, vremea a fost mai blândă, cu valori ce au urcat până la 17–18 grade Celsius.

„Astăzi vom rămâne cam în același tablou meteorologic. În sud și sud-est vom avea în continuare vreme închisă. Ceața este prezentă la acest moment, dar se va mai răspândi spre după-amiază și se va reface din nou noaptea. Și mâine dimineață, tot în sud-sud-estul țării, vom avea vizibilitate redusă și numeroase atenționări pentru acest fenomen.

În vest, nord și centru vorbim de nori cu ploaie. Până spre seară, vom avea precipitații în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar în aceste zone nu va mai fi ceață”, a explicat Alina Șerban, meteorolog ANM.

Meteorologul precizează că marți vremea va fi mai caldă în aproape toate regiunile, cu maxime ce pot atinge 19–21 de grade în vest și sud. Tot marți sunt așteptate intensificări ale vântului în Banat, Crișana și Maramureș, cu rafale de 50–65 km/h.

Cu toate acestea, un front atmosferic rece va traversa România de la vest-nord-vest către sud-sud-est, aducând o scădere bruscă a temperaturilor. În vest, maximele vor coborî marți la 8–10 grade, față de cele 19–21 de grade din ziua precedentă. Frontul va aduce nori și ploi, care marți noaptea spre miercuri se vor transforma în lapoviță și ninsoare în zonele montane, dar și în regiunile mai joase din Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.

Miercuri, frontul rece va ajunge și în sudul țării, unde va aduce ploi și temperaturi tot mai scăzute. Valorile termice din vestul țării de marți se vor regăsi miercuri și în sud, cu maxime de doar 7–10 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.