Oportunități de finanțare pentru mediul privat – eveniment organizat de ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului
Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului invită reprezentanții mediului privat să participe la un eveniment dedicat prezentării oportunităților de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor.
Data: 25 noiembrie 2025
Ora: 11:00
Locația: Incubatorul de Afaceri Făgăraș
Evenimentul are ca obiectiv informarea antreprenorilor și a actorilor economici locali cu privire la programele de finanțare disponibile, precum și stimularea dialogului între mediul de afaceri și structurile implicate în procesul de dezvoltare regională.
Reprezentanții ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului subliniază că întâlnirea oferă un cadru potrivit pentru identificarea unor direcții concrete de colaborare și pentru valorificarea potențialului economic al regiunii.
Pentru o bună organizare, persoanele interesate sunt rugate să confirme participarea până la data de 20 noiembrie 2025, transmițând numele și numărul de telefon la adresa contact@itimtf.ro sau printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a asociației.
Evenimentul se înscrie în seria de acțiuni derulate de ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului în sprijinul dezvoltării teritoriale integrate și a creșterii competitivității economice locale.

