Anchete în Țara Făgărașului, după apariția unor imagini cu câini în situații dramatice
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov s-au autosesizat în urma unor postări apărute pe rețelele de socializare, unde au fost prezentate două situații în care câini se aflau într-o stare necorespunzătoare.
Primul caz a fost semnalat pe 29 august, după ce în mediul online au apărut capturi de ecran cu un câine maro, găsit într-un șanț. În urma verificărilor, polițiștii au identificat proprietarul animalului, o tânără de 23 de ani din comuna Lisa.
Al doilea caz a avut loc pe 2 septembrie, când oamenii legii au descoperit, tot în urma unor imagini apărute online, că un bărbat de 37 de ani, din localitatea Beclean, ar fi abandonat un câine în zona unei benzinării.
Polițiștii continuă verificările în ambele situații, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare.
Reprezentanții IPJ Brașov reamintesc cetățenilor că respectarea drepturilor animalelor și asigurarea bunăstării acestora este atât o obligație legală, cât și morală. Orice suspiciune privind maltratarea sau abandonul animalelor poate fi semnalată direct la unitățile de poliție sau online, pe canalele oficiale ale instituției.

