Guvernul anunță că impozitul pe locuințe ar putea fi majorat cu până la 70%, dar și impozit pentru proprietarii de mașini electrice
Vicepremierul Tanczos Barna a dezvăluit miercuri, într-un interviu exclusiv pentru Digi24, că guvernul are în plan o majorare cuprinsă între 60 și 70% a impozitelor pe locuințe la nivel local. Această măsură va fi inclusă în cel de-al doilea pachet de reforme fiscale pe care urmează să îl aprobe guvernul condus de premierul Bolojan, cu scopul principal de a consolida bugetele locale.
Barna a afirmat că această creștere este „necesară” pentru ca primăriile să devină mai independente financiar și să aibă resursele necesare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare, în special în zonele rurale. El a explicat că, de multe ori, contribuția proprie a unităților administrativ-teritoriale (UAT) la proiecte este nesemnificativă sau insuficientă, iar această măsură vizează să corecteze această situație.
Referindu-se la impozitele pe mașini, vicepremierul a spus că, deși nu s-a ajuns încă la un plan final, există opinii în cadrul Guvernului privind impunerea unui impozit și pe autovehiculele electrice, în special pe cele cu valoare mare, pentru a avea o contribuție echitabilă din partea tuturor categoriei de vehicule.
El a concluzionat că aceste măsuri sunt parte din efortul guvernului de a echilibra bugetele locale și centrale, precum și de a investi în infrastructură și dezvoltare, în special în zonele mai puțin dezvoltate ale țării.
foto:antena3.ro

