Fapt divers

Programul Rabla revine din toamnă: cu bani mai puțini, dar promisiuni mari

Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu o alocare de 200 milioane lei, și va funcționa pe baza unui ghid actualizat, ce va fi postat în consultare publică până la finalul săptămânii, anunță, marți, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

În ședința de Guvern de marți, la propunerea MMAP, a fost adoptată Ordonanța de Urgență prin care Guvernul urmărește reducerea presiunii asupra bugetului și direcționarea fondurilor Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) către programe de mediu care pot fi finalizate la termen și care aduc un impact direct, rapid și măsurabil în reducerea emisiilor și protecția mediului, scrie Mediafax.

Valoarea voucherelor va fi redusă pentru a răspunde situației economice actuale.

Potrivit MMAP, „Rabla” rămâne un program de mediu, care are și un rol esențial în sprijinirea industriei auto românești și în accelerarea tranziției către o mobilitate mai curată.

România și-a îndeplinit deja ținta din PNRR privind casarea a 250.000 de autoturisme poluante, iar în cei 20 de ani de implementare, programul a dus la scoaterea din circulație a peste un milion de mașini vechi.

„Într-un an cu constrângeri bugetare, am ales să finanțăm doar acele programe care aduc beneficii clare: mai puțină poluare în orașe, mai puține conflicte cu fauna sălbatică și mai multă siguranță pentru oameni. Această ordonanță nu închide definitiv programele AFM. Guvernul își păstrează opțiunea de a aproba, prin memorandum, și alte proiecte până la finalul anului. Ne asigurăm astfel că fiecare leu din Fondul pentru Mediu este folosit eficient pentru proiecte realizabile într-un timp scurt, cu efecte directe și vizibile pentru oameni și pentru mediu” a declarat ministrul Diana Buzoianu.

În perioada următoare, MMAP va prezenta lista actualizată a programelor AFM și calendarul relansării acestora, în funcție de deciziile guvernamentale și de disponibilitatea fondurilor europene și naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.