Dezbatere online despre proiectul pentru acordarea buselor elevilor, miercuri
Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează miercuri, 20 august, ora 12:00, în sistem videoconferinţă, şedinţa online privind dezbaterea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor pentru elevi în anul şcolar 2025-2026.
Înscrierea (în limita a 100 de participanţi) se face printr-o solicitare trimisă pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 19 august, ora 18:00.
Propunerile se vor trimite în scris, în format electronic (word/pdf), cu specificarea secţiunilor/capitolelor din proiectele supuse dezbaterii, la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.
Reamintim că bursele pentru elevi au fost reconfigurate prin Legea Bolojan. Rămân doar 3 tipuri de burse din 5, plus bursele pentru mame minore.
Bursele de merit se acordă pentru maximum 15% din elevii unei clase cu medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9,00. Bursele sociale pentru elevii care provin din familii monoparentale nu mai există; elevii pot primi bursă socială doar dacă se încadrează la bursele sociale condiţionate de venit.

