Fapt divers

Dosar penal pentru violență în familie: un bărbat din Victoria și-ar fi agresat soția în urma unui conflict spontan

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie”, după ce un bărbat și-ar fi agresat soția.

La data de 12 august a.c, în jurul orei 21.50, polițiștii au fost sesizați de către o femeia cu privire la faptul că soțul acesteia i-ar fi adus amenințări și ar fi agresat-o în timp ce se aflau pe o stradă din orașul Victoria.

Față de sesizarea pe care polițiștii au primit-o, au făcut cercetări si au stabilit că, între cei doi parteneri, care nu mai locuiesc împreună și se află în procedură de divorț, a avut loc un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri, împrejurare în care femeii i-a fost creată o stare de temere din cauza comportamentului manifestat de către bărbat.

După întocmirea formularului de evaluare a riscului, femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție privizoriu de către polițiști, context în care acesta a fost instruită cu privire la drepturile calității de victimă a violenței domestice, dat fiind refuzul explicit manifestat.

Cu toate acestea, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar de cercetare penală, în care urmează a fi efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.