Făgărașul își comemorează eroii de Înălțare. Două ceremonii organizate de Primărie
Joi, 29 mai 2025, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, Primăria Municipiului Făgăraș organizează două ceremonii dedicate Zilei Eroilor Români, în semn de respect și recunoștință față de cei care și-au dat viața pentru apărarea patriei.
Primul eveniment va avea loc la ora 12:00, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Galați, iar al doilea va fi organizat la ora 13:30, la monumentul eroilor aflat lângă Catedrala Ortodoxă din Făgăraș.
Autoritățile locale invită făgărășenii să participe în număr cât mai mare pentru a aduce un omagiu eroilor care, prin sacrificiul lor, au redat libertatea și demnitatea poporului român.