Recomandate

Paștele ca la Mândra, în inima Castelului Bran

Pentru al 14-lea an consecutiv, Castelul Bran îmbracă straie de sărbătoare și le oferă vizitatorilor o serie de evenimente speciale dedicate Paștelui. Până pe 28 aprilie, turiștii pot admira o expoziție de fotografie și o instalație de obiecte care ilustrează obiceiuri pascale autentice din localitatea Mândra, situată în Țara Făgărașului.

Expoziția surprinde momente tradiționale precum pregătirea pâinii și a cozonacilor, vopsirea ouălor în foi de ceapă cu motive vegetale, dar și clipe emoționante din noaptea de Înviere sau imagini cu bărbați din neamul lu’ Chima, îmbrăcați în costume populare autentice.

„Alegem, ca de fiecare dată, un sat din judeţul Braşov, pentru expoziţie temporară, un interior din satul Mândra, sau, de fapt, obiceiuri pascale din satul Mândra, din Ţara Făgăraşului, şi o masă de Paşte. Dar prezentăm şi costumele tradiţionale din zona Făgăraşului. În paralel cu această expoziţie, cred că atelierul cu cel mai mare magnetism din evenimentul dedicat Paştelui este cel de încondeiat ouă pentru copii. Lucrăm cu acelaşi meşter popular din Bran de câţiva ani buni, iar peste acestea, în duminica Paştelui, iepuraşul îi aşteaptă pe cei mici în Sala de muzică a Reginei Maria, cu multe cadouri surpriză”, a declarat Alexandru Prişcu, purtătorul de cuvânt al Castelului Bran.

foto:Muzeul de Pânze şi Poveşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.