Expoziție de afișe AWARE realizată de elevii clasei a IX-a Teologic
Elevii clasei a IX-a Teologic de la Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“ au organizat o expoziție de afișe cu titlul „AWARE“, în cadrul căreia au abordat un subiect de mare actualitate și importanță: prevenirea traficului de persoane.
Inițiativa a venit ca urmare a participării elevilor la lecțiile de informare și conștientizare despre traficul de persoane, organizate de International Orthodox Christian Charities și Federația Filantropia a Patriarhiei Române. După parcurgerea acestor activități educative, elevii au realizat cât de grav este acest fenomen și cât de importantă este informarea corectă, în special în rândul tinerilor.
„Mesajul nostru este clar: Viața nu este de vânzare!„, au transmis organizatorii expoziției. Aceștia au atras atenția asupra pericolelor la care pot fi expuse persoanele vulnerabile sau provenite din medii defavorizate și au subliniat că educația și informarea sunt principalele arme de prevenție.
Deși tema abordată a fost una dificilă și, pe alocuri, încărcată emoțional, elevii, îndrumați de profesoara de desen Anca Ploesteanu, au depus eforturi considerabile pentru ca mesajul lor să ajungă la comunitate. Aceștia speră ca activitatea lor să aibă un impact real și să contribuie la conștientizarea riscurilor traficului de persoane, în special în rândul tinerilor.