Balul Vânătorilor de la Făgăraș – o seară de neuitat cu bucate alese, muzică și tradiție
Sâmbătă seara, cei care au ales să petreacă alături de vânători au avut parte de o atmosferă de excepție la tradiționalul Bal al Vânătorilor, desfășurat la restaurantul Laguna Albastră din Făgăraș. Evenimentul, ajuns la cea de-a 11-a ediție, a reunit aproximativ 400 de participanți din toată țara, dornici de distracție, bună dispoziție și momente inedite.
Petrecerea a fost completată de o tombolă cu premii speciale, unde norocoșii au plecat acasă cu fazani, iepuri sau chiar mistreți. De întreținerea atmosferei s-au ocupat Dan Negru și Răzvan Popescu, care au adus un plus de energie și bună dispoziție invitaților.
Un moment de mare atracție l-a reprezentat expoziția de vânătoare, unde publicul a putut admira specii impresionante: lei, crocodili, girafe și antilope, bou moscat din Groenlanda, ren, ibex din Kazahstan, dar și cerbi, urși și lupi din România. Toate exponatele fac parte din colecția privată a organizatorului.
Muzica și voia bună au fost asigurate de Formația Alpin și de îndrăgitul interpret Ionuț Langa, care au întreținut atmosfera până târziu în noapte.
Balul Vânătorilor de la Făgăraș rămâne un eveniment de referință, unde tradiția, pasiunea pentru vânătoare și distracția se îmbină perfect, oferind participanților o experiență memorabilă.