ATENȚIONARE. Arderea vegetației și depozitarea deșeurilor în ariile naturale protejate sunt interzise
Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), oficiul teritorial Brașov, atrage atenția asupra interzicerii arderii vegetației și a depozitării deșeurilor în ariile naturale protejate.
Arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor, vegetației ierboase și a deșeurilor în ariile naturale protejate este strict interzisă și constituie infracțiune, respectiv contravenție, conform legislației în vigoare (OUG nr. 195/2005 și OUG nr. 57/2007).
De asemenea, abandonarea sau depozitarea necontrolată a deșeurilor în perimetrul sau vecinătatea ariilor naturale protejate sunt interzise.
Conform OUG 195/2005, art. 98, alin. 1, lit. a, arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau a vegetației ierboase din ariile naturale protejate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Conform OUG 57/2007, art. 56, alin. 1, lit. m, neevacuarea deșeurilor generate în urma activităților proprii în ariile naturale protejate se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.