Făgărașul a primit 5 milioane de lei prin Legea bugetului de stat
18 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Braşov au primit bani prin Legea bugetului de stat pe anul 2025, printr-un amendament depus de parlamentari în şedinţa Comisiilor reunite de buget finanţe din Camera Deputaţilor şi Senatul României în 5 februarie, când a fost votată legea.
Astfel, la propunerea parlamentarilor, a fost inclusă în forma finală a legii o anexă (Anexa 7.03) prin care se distribuie, la nivel naţional, suma de 832.254.000 lei, din sumele defalcate din TVA.
Judeţul Braşov a primit suma de 27.608.000 de lei, aceasta fiind distribuită către 18 unităţi administrativ-teritoriale. Unele sume au fost alocate pentru proiecte punctuale, însă au fost şi situaţii în banii au fost repartizaţi pentru „finanţare cheltuieli curente şi de capital”,potrivit bzb.ro.
Cei mai mulţi bani, 5.500.000 de lei, au fost alocaţi Consiliului Judeţean Braşov, pentru două proiecte, mai exact pentru reabilitare DJ 103D Viştea de Jos (DN1) – Viştea de Sus (350.000 lei) şi pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitarea DJ 108 Hărman – Sânpetru (5.150.000 de lei). Făgărașul a primit suma de 5 milioane de lei, pentru finanţare cheltuieli curente şi de capital.
SUMELE ALOCATE UAT-URILOR DIN JUDEŢUL BRAŞOV:
1. Consiliul Judeţean Braşov – 5.500.000 lei (350.000 – reabilitare DJ 103D şi reabilitarea DJ 108 – 5.150.000 lei);
2. Primăria Făgăraş – 5.000.000 lei (pentru finanţare cheltuieli curente şi de capital);
3. Primăria Săcele – 5.000.000 lei (pentru finanţare cheltuieli curente şi de capital);
4. Primăria Predeal – 450.000 lei (pentru reparaţii curente DC 15A; Predeal DN1-Cabana Trei Brazi);
5. Primăria Râşnov – 2.000.000 lei (pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de drumuri, canalizare şi iluminat public în cartierul Primăverii);
6. Primăria Rupea – 400.000 lei (pentru reabilitarea, extinderea şi modernizarea grădiniţei cu program prelungit Rupea);
7. Primăria Zărneşti – 4.458.000 lei (1.000.000 lei – pentru transformarea camerei de gardă în compartiment primiri urgenţe; 3.458.000 lei – pentru finanţare cheltuieli curente şi de capital);
8. Primăria Crizbav – 100.000 lei (pentru finanţare cheltuieli curente şi de capital);
9. Primăria Feldioara – 400.000 lei (pentru eficientizarea energetică, consolidarea şi modernizarea Liceului „Petru Rareş”, Corp A);
10. Primăria Hălchiu – 150.000 lei (pentru amenajare locuri de joacă în localităţile Hălchiu şi Satu Nou);
11. Primăria Mândra – 200.000 lei (pentru modernizarea DC 67, DN 1 – Râuşor-Ileni);
12. Primăria Ormeniş – 100.000 lei (pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital);
13. Primăria Poiana Mărului – 400.000 lei (pentru instalaţie de climatizare sală de evenimente);
14. Primăria Sânpetru – 1.400.000 lei (pentru extinderea iluminatului public pe străzile DJ 108, Calea Hărmanului, Renaşterii – TR 6);
15. Primăria Tărlungeni – 400.000 lei (pentru extinderea sistemului de canalizare în localităţile Zizin şi Purcăreni, cu deversarea apelor uzate în staţia de epurare a localităţii Prejmer);
16. Primăria Vama Buzăului – 450.000 lei (pentru modernizarea şi reabilitarea de drumuri comunale şi străzi);
17. Primăria Comăna – 200.000 lei (pentru asfaltarea drumului comunal DC 21 Crihalma – Hălmeag);
18. Primăria Dumbrăviţa – 1.000.000 lei (pentru SF forare puţ pentru sursa de alimentare cu apă a comunei).