Fapt divers

„Ianuarie 2025 a fost cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată în lume“

Ianuarie 2025 a fost cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată în lume, a anunţat joi observatorul european Copernicus, depăşind recordul stabilit anul trecut, în pofida încheierii fenomenului El Nina care a accentuat încălzirea globală în 2023-2024.

„Ianuarie 2025 este o altă lună surprinzătoare, continuând temperaturile record înregistrate în ultimii doi ani, în pofida dezvoltării condiţiilor La Nina în Pacificul tropical şi a efectului lor temporar de răcire asupra temperaturilor globale” opusul fenomenului El Nino, a declarat Samantha Burgess, director adjunct al Serviciului pentru schimbări climatice (C3S) al Copernicus, informează AFP și News.ro.

Cu o temperatură medie de 13,23°C, potrivit Copernicus, „ianuarie 2025 a fost cu 1,75°C peste nivelul preindustrial”, înainte ca oamenii să modifice clima prin utilizarea masivă a cărbunelui, petrolului şi gazelor fosile.

Astfel, ianuarie 2025 este „a optsprezecea din ultimele nouăsprezece luni în care temperatura medie globală a aerului la suprafaţă a depăşit nivelul preindustrial cu mai mult de 1,5°C”, notează Observatorul european.

Aceasta depăşeşte pragul de +1,5°C, care este cea mai ambiţioasă limită din Acordul de la Paris din 2015, care vizează menţinerea încălzirii globale mult sub 2°C şi continuarea eforturilor pentru limitarea acesteia la 1,5°C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.