Atenție șoferi: valoarea punctului de amendă a crescut începând cu 1 ianuarie 2025. Cât te costă acum dacă vorbești la telefon în timp ce conduci mașina
Guvernul nu a mai prelungit plafonarea punctului de amendă, astfel că sancțiunile rutiere se vor calcula în funcție de noul salariu minim. Executivul a stabilit ca, de la întâi ianuarie 2025, salariul minim brut să fie majorat la 4.050 de lei. Punctul de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, potrivit legii. Până la sfârșitul anului 2024, punctul de amendă a fost plafonat la 165 de lei, dar, începând cu 1 ianuarie, valoarea acestuia este de 202 lei.
Valoarea amenzilor începând cu 1 ianuarie 2025
clasa I (2 – 3 puncte de amendă) – 405 lei – 607,5 lei;
clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă – 810 lei – 1012,5 lei;
clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) – 1.215 lei – 1.620 lei;
clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) – 1.822,5 lei – 4.050 lei;
clasa a V-a (21 – 100 puncte de amendă) – 4.252,5 lei – 20.250 lei.
Spre exemplu, amenda pentru cei care nu poartă centura de siguranță va fi de cel puțin 405 lei.
Utilizarea telefonului mobil la volan fără sistem hands-free va aduce o amendă cuprinsă între 1.215 și 1.620 de lei.
Una dintre cele mai mari sancțiuni se aplică pentru ITP expirat, fiindcă în această situați se aplică două amenzi. Șoferul va fi amendat atât pentru lipsa verificării periodice, cât și pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, pentru că expirarea ITP duce automat la suspendarea înmatriculării. Astfel, cele două amenzi cumulate pot însuma 8.100 de lei, adică echivalentul a peste 3 salarii minime nete.