Se finalizează asfaltarea la Vad
Modernizarea drumurilor sătești din comuna Șercaia este pe final. Ultimul sat unde se asfaltează străzile este Vadul, acolo unde s-a mai lucrat la rețeaua de canalizare. Reamintim că proiectul de asfaltare a drumurilor sătești este unul cu fonduri nerambursabile prin PNDL2 și a vizat modernizarea drumurilor în Hălmeag, Șercaia și Vad.
,,Finalizăm modernizarea drumurilor sătești. În proiectul cu finanțare prin PNDL2 au fost prinse toate cele trei sate ale comunei. La Hălmeag am terminat prima dată, ar mai fi totuși ceva foarte puțin de lucru acolo. La Șercaia am terminat, dar la Vad am întrerupt lucrările pentru că aveam canalizarea în lucru și ordinea firească era întâi canalizarea, apoi drumurile, șanțurile și podețele.“ a declarat primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin.