Hramul bisericii din Luța, motiv de bucurie și comuniune
Biserica din satul Luța a fost luni, 14 octombrie neîncăpătoare de zecile de credincioși atât din localitate, cât și din celelalte sate ale comunei Beclean și nu numai. Cu toții au venit la slujba oficiată de mai mulți preoți, cu ocazia hramului lăcașului de cult „Sfânta Cuvioasa Parascheva“.
Satul Luța a îmbrăcat haine de sărbătoare ieri cu ocazia hramului bisericii din localitate. Credincioșii s-au reunit în rugăciune la Sfânta Parascheva.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns ziua bucuriei Parohiei noastre, ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității noastre și o rugăm pe Sfânta Cuvioasă Paraschiva să mijlocească la Tronul preasfintei treimi pentru sufletele noastre și pentru a noastră mântuire.“, ne-a spus pr. Daniel Mocanu, parohul din Luța.
„A fost hramul bisericii din Luța, o biserică primitoare, îngrijită. Este o comunitate mică în Luța, dar cu oameni inimoși, care au fost prezenți în număr mare la biserică. De asemenea, au fost prezenți la biserică oameni și din alte comunități din Țara Făgărașului, dar și din comună, din Calbor, de la Boholț, din Beclean. Am apreciat faptul că preoții din comună se întrajutorează, preotul de la Calbor și cel de la Boholț au participat la slujbă. De asemenea, a fost prezent și părintele Ivan, cel care a fost înainte paroh la Luța, în prezent fiind la Voila. A mai fost prezent și preotul de la Gura Văii. Biserica a fost plină, au fost și credincioși din Târlungeni, prieteni ai părintelui Daniel Mocanu, care face eforturi să țină comunitatea unită și să aducă lumea la biserică. Îi felicit pe toți credincioșii, dar și pe preoții care au slujit.“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.
La finalul slujbei au fost pomeniți în cadrul parastasului toți slujitorii bisericii din Luța, dar și eroii satului, căzuți pe câmpurile de luptă.
Hramul bisericii s-a încheiat, așa cum cere tradiția, cu o agapă creștină la căminul cultural din sat.











