A fost semnat contractul de 10 milioane de lei pentru amenajarea de rigole, trotuare și podețe în Mărgineni, Sebeș și Hârseni

Comuna Hârseni, din județul Brașov, primește o finanțare de 10 milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”, pentru modernizarea unor străzi din satele Mărgineni, Sebeș și Hârseni.

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea a semnat 68 de noi contracte de finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 715.541.102,97 de lei.

Am semnat 68 de noi contracte de finanțare, în valoare de peste 715,5 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aceste fonduri vor contribui direct la modernizarea infrastructurii locale, la dezvoltarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, precum și la extinderea sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Cu acest nou set de proiecte, mai facem un pas important în susținerea comunităților din întreaga țară. În total, sunt peste 3.800 de proiecte semnate până acum, totalizând investiții de peste 45,6 miliarde de lei, toate având ca obiectiv principal îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Investim în drumuri mai sigure și în servicii de utilitate publică performante, pentru a asigura accesul oamenilor la condiții moderne de trai, indiferent de regiune„, a transmis ministrul Adrian Veştea.

Proiectul „Modernizare străzi: amenajare rigole, trotuare si podețe acces la proprietăți, în satele Mărgineni, Sebeș și Hârseni, comuna Hârseni, județul Brașov”, depus de Primăria Comunei Hârseni, este finanțat cu suma de 10.000.000 lei prin Programul ”Anghel Saligny”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *