Recomandate

Pregătirile sunt în toi pentru „Wolf Festival“ – evenimentul verii din Făgăraș

Img 20240726 Wa0037Pregătirile  sunt în toi pentru „Wolf Festival“ – evenimentul verii din Făgăraș, din  inima României.  În zilele de 9, 10 și 11 august 2024, sunteți așteptați la stadionul Municipal din Făgăraș, pentru a petrece clipe minunate alături de artiști consacrați la nivel național, dar și local. Nu vor lipsi nici momentele pentru cei mai mici spectatori, și în acest sens Mascotele Zurli, Minunații, dar și magicianul Robert Tudor, vor fi prezenți la Făgăraș. 

Două săptămâni ne mai despart de prima ediție a evenimentului Wolf Festival“, așadar organizatorul a început pregătirile. Așa cum  ne-a comunicat, intrarea pe stadion, la festival se va face pe vechea poartă de acces, dinspre parcul Regina Maria, acolo unde vor fi amenajate și 6 puncte de casierie. Asta, pentru că intrarea la festival se va face contracost, iar oamenii vor primi o brățară de acces. Potrivit organizatorului, copiii cu vârste de până la 11 ani inclusiv, dar și persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, vor putea intra gratuit.

 

Img 20240726 Wa0034Prețul unui bilet este de 50 lei/zi, însă cei care vor să stea lângă scenă au posibilitatea să achiziționeze bilete VIP. Biletul VIP oferă acces pe platforma construită pe 192 mp, vizavi de scenă, la nivelul acesteia. Este o zonă special amenajată care va oferi posesorilor de bilete VIP un spațiu confortabil ce include scaune, fotolii și un bar cu băuturi long drinks, cocktails. Acces 18+.

La  „Wolf Festival“ sunt așteptați artiștii: Vladuta Lupau, Rares, Yny Sebi, Erika Isac, Whatsup, Delia, Andia

Program pentru copii și părinți:

Magicianul Robert Tudor

Mascotele Zurli

Minunații

Img 20240726 Wa0032Wolf Festival este ocazia perfectă pentru a petrece un weekend de neuitat alături de prieteni și familie. Vino să te bucuri de muzică de top, food cort, food truck, candy shop, parc de distracții, cocktail bar și activități pentru toate vârstele!

Gratuit pentru copii inclusiv cei de 11 ani!

Pentru mai multe informații și bilete-  https://m.iabilet.ro/bilete-fagaras-wolf-festival-99220/

Biletele pot fi achizitionate si la locatie.

 

Img 20240726 Wa0036 Img 20240726 Wa0033

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *