Accident între un autocar și un TIR, pe DN1, la Porumbacu de Jos, cu 57 de persoane implicate
Traficul rutier este blocat total pe Drumul Național 1, la intrarea în Porumbacu de Jos dinspre Avrig, cauza producerii unui accident rutier în care sunt implicate un autocar și un ansamblu rutier.
„DN 1, km. 277+600m, la intrarea în Porumbacu de Jos dinspre Avrig, trafic blocat total din cauza producerii unui accident rutier în care sunt implicate un autocar și un ansamblu rutier”, spun Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Șase ambulanțe, trei echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și una de transport persoane și victime multiple, din cadrul SAJ și ISU Sibiu, au ajuns de urgență pe DN1. În accident sunt implicați 57 de oameni. „Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a trimis de urgență pe raza localității Porumbacu de Jos șase ambulanțe, una de tip C (cu medic) și cinci de tip B, la un accident rutier produs între un autocar și un ansamblu TIR. Din primele informații este vorba despre 57 de persoane implicate. ISU participa de asemenea cu mai multe autospeciale”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Șoferul autocarului, încarcerat
Începând cu ora 07:00, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, anunță reprezentanții ISU Sibiu. În zonă a fost solicitat în sprijin și elicopterul SMURD. Până la această oră (ora 07:40), s-a stabilit faptul că șoferul autocarului este inconștient.
„Din primele informații șoferul autocarului a rămas încarcerat, s-a acționat pentru extragerea lui. Acesta este inconștient și a fost preluat de medicii prezenți la fața locului. Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate nu mai sunt alte persoane încarcerate. Șoferul autocamionului nu are nevoie de îngrijiri medicale”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.